Recent, presedintele SUA Barack Obama a anuntat ca una din directiile de schimbare a politicii internationale in noul mandat este promovarea unor reforme in domeniul imigratiei, reforme benefice si pentru conationalii nostri din State. Astfel, este posibil ca odata cu promovarea acestei legi sa intre in legalitate peste 11 milioane de persoane ce nu au inca acte legale de sedere pe teritoriul American, dar si scutirea de obtinere a vizei pentru unele tari ce pana acum aveau obligativitatea de a cere viza. Iata care ar putea fi cele mai importante măsuri ale proiectului Obama ce ar putea avea efecte asupra românilor care se află în SUA și încă nu au viză de ședere permanentă, vor să muncească sau să facă afaceri în această țară.

Reformarea sistemului de vize

Reformarea procesării vizelor pentru vizitatorii străini și evaluarea unei posibile creșteri a numărului de țări scutite de viză pentru intrarea în SUA.

Accelerarea procesului de eliberare a vizei pentru studenți care fac masteratul în universitățile americane în domenii precum științe, tehnologie, inginerie și matematici și care au fost angajați de firme din SUA.

Întreprinzătorii și investitorii străini care vor să-și deschidă o afacere în SUA vor primi vize temporare mult mai ușor. Vizele pot deveni permanente dacă firmele lor se vor extinde și vor crea locuri de muncă pentru americani.

Reunirea familiilor și eliminarea întârzierilor din procedurile pentru vizele aprobate pe baza legăturilor de familie. De asemenea, cuplurile gay vor putea solicita viză.

Eliminarea limitei anuale a vizelor pe baza originii naționale suportată de angajator.

Obținerea cetățeniei

Cei care nu au actele în regulă trebuie să se înregistreze în bazele statului american; să se supună reviziuirii antecendentelor penale; să plătească o amendă și impozitele; să învețe limba engleză și istoria SUA și să se așeze „la coadă” alături de ceilalți străini care s-au înscris pentru a obține dreptul de ședere permanentă.

Cei care lucrează în agricultură, nu au actele în regulă, dar au venit în SUA când erau minori pot obține cetățenia dacă efectuează serviciul militar timp de doi ani sau dacă își continuă studiile universitare.

 Senatul American  are o proprie versiune asupra reformei în domeniul imigrației. Astfel : – cei care nu au acte vor trece printr-o perioadă de probă, cu permis temporar, înainte de a solicita șederea permanentă; se va crea un sistem de urmărire a persoanelor care au rămas în SUA după expirarea vizelor; în funcție de cerea pe piața muncii, imigranții vor primi vize mai repede.

http://www.emigrantul.ro/wp-content/uploads/2013/01/Barack_Obama.jpghttp://www.emigrantul.ro/wp-content/uploads/2013/01/Barack_Obama-150x150.jpgRedactiaSUA - Canadaangajator,imigratie,investitori,obtinerea cetateniei,obtinerea vizei pentru SUA,procedura,proiectul Obama,solicitare vizaRecent, presedintele SUA Barack Obama a anuntat ca una din directiile de schimbare a politicii internationale in noul mandat este promovarea unor reforme in domeniul imigratiei, reforme benefice si pentru conationalii nostri din State. Astfel, este posibil ca odata cu promovarea acestei legi sa intre in legalitate peste 11...Gazeta romanilor de pretutindeni | Stiri si informatii despre diaspora | Anunturi cu locuri de munca din strainatate | Anunturi gratuite