[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

10 minute de aplauze neîntrerupte – Spectacol extraordinar al Teatrului Național din Cluj la Florența

12671658_483694758503987_849169176462855715_o
foto: Leontin Cojocea

Spectacol cu sala și lojele aproape pline la Teatro della Pergola din Florența., marți, 23 februarie 2016.  Pentru prima dată în istoria teatrului pe scena s-a aflat o trupă românească, și nu oricare, ci a Teatrului Național din Cluj, cu piesa „Livada cu vișini” a lui A. P. Cehov.

Evenimentul este cu atât mai special și impresionant cu cât aici și-au dat mâna arhicunoscuta operă a scritorului rus Cehov cu măiestria actorilor români, sub coordonarea regizorului italian Roberto Bacci. Pregătit deja de un an de zile la Cluj de regizorul italian, spectacolul s-a ținut în limba română, sala fiind ocupată atât de spectatori români cât și de foarte mulți italieni, fiind dispusă și o titrare în limba lui Dante. Au fost prezente autoritățile locale, atât la nivel de primărie cât și de regiune, alături de șeful misiunii diplomatice din Bologna, consulul general Eugen Șerbănescu.

„O experiență extraordinară”, spune cotidianul italian La Nazione în ediția de marți, 23 februarie, „o trupă de actori foarte buni, marea parte a lor pluripremiată în țara lor”.

Inițiatorul acestei serii de spectacole este Teatro della Pergola cu Teatrul Național din Cluj  ajutat de Coordinamento Naționale Cittadini Romeni in Italia (CNCRI) care s-a ocupat de promovarea acestui eveniment. Mai mult, între Fondazione Teatro della Toscana și CNCRI anterior a fost semnată o convenție de colaborare.

„O participare extraordinară, neașteptată, ne spune Leontin Cojocea, Coordonator Regional Toscana al CNCRI. A fost un succes din toate punctele de vedere: participare, punere în scenă și tot evenimentul în sine. Toată lumea a fost plăcut impresionată iar aplauzele nu s-au oprit pentru 10 minute în șir.

O adevărată demonstrație de artă, de cultură românească în Florența, orașul prin excelență  al culturii italiene, un alt mod de a ne prezenta, de a le arăta cum suntem”.

Zilele următoare, 27 și 28 februarie, trupa teatrulu idin cluj va evolua și pe scena Teatrului Storchi din Modena.