Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Așa cum gândurile și ideile bne sunt silențioase, astfel și jocul șahului nu face zarvă în lumea sportului. Șahiștii nu sunt milionari, ca în fotbal, și nici autografe nu le sunt cerute pe stradă.
Sunt campionii minții, ai inteligenței, ai strategiilor, iar asta nu crează nici un interes marilor companii și nici fanilor pe rețelele social.
Pe Larisa, mica-mare șahistă din Moldova, care dedică României Mari toate realizarile și rezultatele extraordinare pe care le-a avut la șah, a descoperit-o pentru Emigrantul Doina Mustățea.
Se numește Larisa Goian, are 14 ani și este din Moldova de dincolo de Prut. Șahul este marea ei dragoste. Este o dragoste pe care o asociază întotdeauna cu România pentru că orice premiu îl dedică României Mari.
Când fetițele de vârsta ei, la 4 ani, abia reușeau să înțeleagă cum să se joace cu o papușă, Larisa s-a îndrăgostit de tabla de șah iar la 5 ani câștiga primul premiu. După doar două săptămâni a venit ca o încununare a muncii ei și cel de-al doilea premiu. După încă un an de muncă, adică începând cu vârsta de 6 ani, premiile care au urmat au fost doar de locul întai.
Vârsta de 9 ani i-a adus în colecția de premii locul întâi la concursul raional (județean) la categoria fete. Aici au fost înscrise persoane de toate vârstele, unele cu o experiență șahistică de foarte mulți ani în spate. Tinerețea ei și marea dragoste pentru șah au ajutat-o să elimine, pe rând, toate concurentele. Când a mers la școală, în clasa întâi, Larisa a rămas dezamăgită auzind învățătoarea spunându-le pentru prima dată că țara unde locuiește se numește Moldova. Ea știa de acasă, de la părinții Mihai și Raisa, că Moldova este doar o parte a României, dar din motive pe care vârsta ei nu le înțelegea, oameni răi îi obliga familia să se numească altfel decât români.
De atunci a promis că fiecare premiu o să îl dedice țării ei, România și tuturor celor care, ca și ea, sunt români. Deși mica a stiut încă de pe atunci că a fi român în Moldova nu-i pe placul unora, însă a văzut și învățat de la părinții ei că naționalitatea și identitatea nu se discută și nici nu se precupețeste. De aceea și-a rugat părinții de nenumărate ori să îi povestească despre România Mare și despre cum s-au cunoscut ei la întrunirile tinerilor români moldoveni care au militat din tată-n fiu pentru reunirea Moldovei cu România.
Larisa nu este singurul copil al familiei, mai are un frate de 8 ani, șahist cu mari șanse de a deveni multicampion și el. În realitate dragostea față de România și față de sportul minții se transmite din generație în generație în familia lor. Bunica paternă Larisa (de la care moștenește numele) trăiește și muncește la Bolognia, în Italia iar ea este unul din susținătorii cheltuielilor activităților șahistice ale Larisei și fratelui ei.
Privindu-i toate medaliile și diplomele, 180 la număr, ai crede că sunt câștigate de o persoană cu mult mai matură și cu ani mult mai mulți decât cei 14 pe care îi are Larisa. Ultimul premiu câștigat a fost recent, la Iași, locul întai bineînțeles, la concursul internațional ”Suflet de român”. Acest rezultat extraordinar l-a dedicat în special idolilor și eroilor ei: George Simion și Constantin Codreanu, dedicație care a venit ca o mulțumire la adresa celor doi pentru că… luptă ca România să fie nu doar țara sufletului ei ci să fie țara din care, așa cum au învățat-o părinții ei de când s-a născut, Moldova este parte integrantă.
Doina Mustățea – Roma
