Ziua Republicii (sau Proclamarea Republicii – Proclamazione della Repubblica) este sărbătorită pe data de 2 iunie. Ea comemorează ziua în care, în anul 1946, în urma unui referendum, poporul italian a decis ca forma de guvernare să fie republica și este considerată ziua în care s-a născut democrația în Italia.
Italienii au fost chemați, două zile la rând, 2 și 3 iunie, să aleagă una din cele două variante de organizare statală: republică sau monarhie.
Rezultatele oficiale au fost anunțate pe data de 18 iunie: peste 12 milioane de cetățeni italieni au votat în favoarea republicii și 10 milioane în favoarea monarhiei, astfel Curtea Supremă a proclamat nașterea Republicii Italiene.