[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

2017 – Creștere istorică a turismului în Italia. 420 milioane de prezențe

2017 a adus o creștere istorică a turismului în Italia, potrivit Institutului Național de Statistică Italian (ISTAT)

După ce și în 2016 acest sector înregistrase o creștere, în 2017 numărul prezențelor turistice în Peninsulă au ajuns la 420 milioane de prezențe, +4,4% față de 2016) și 123 milioane de sosiri (+5,3%). Creșterea este superioară mediei europene, mai precizează ISTAT.

În activitățile economice hoteliere prezențele turistice ajung la 275,1 milioane iar numărul sosirilor este de  93,8 milioni ( +2,8% e +3,9% față de anul precedent); Nici italienii rezidenți nu sunt puțin, prezențele celor din Cizmă ajungând la 210 milioane iar cele ale non-rezidenților la 210,7 milioni, fiind pentru prima oară când numărul celor din urmă fiind mai mare decât cel al rezidenților. 

40,6% dintre prezențe este concentrat în 50  de localități italiene, Roma fiind în fruntea listei ca principală destinație turistică, cu aproape 27 milioni de presențe, adică 6,4% din total. 

 

Lasă un răspuns