Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Șapte cuvinte și o mie de oameni luminoși. Despre părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Undeva, la capătul cartierului Titan din București, pe la Policolor. Un centru cultural ultramodern – Auditorium Pallady, cu patru sau cinci etaje, construit de asociația notarilor publici români. Duminică seara. Am răspuns unei invitații lansate pe Facebook. Un film documentar despre părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Pe la șase fără un sfert, metroul care oprea la stația Nicolae Teclu era aproape gol. Cine vine duminică seara la capătul pământului să vadă un film documentar?, mi-am zis.
Câteva grupuri de tineri ne indică drumul spre sală. Un foaier mare și luminos, câteva mese pe care se vând discuri cu filmul și cărți al părintelui Calciu. Intrăm în sală și rămân surprins – toate cele șapte sute și treizeci de locuri sunt ocupate. E ocupat și balconul, sunt ocupate toate treptele și toate spațiile dintre rânduri. Nu e loc sa arunci un ac. Găsim, cu greutate, două locuri pe jos, pe un spațiu între rânduri.
Pe scenă, sub ecranul alb, la o masă lungă, câteva fețe bisericești și câțiva bărbați în vârstă. Moderatorul – am aflat mai târziu, judecătorul Lucian D. Popescu – povestește cu iscusință întâmplări pe care le-a trăit lângă părintele Calciu. Dă, pe rând, cuvântul celor din prezidiu. Foști elevi ai părintelui de la seminarul teologic și foști camarazi de închisoare. Umor și lumină, asta degaja părintele care făcuse douăzeci și unu de ani de pușcărie politică. Cuvinte grele plutesc ușor prin sală – dragoste, smerenie, credință, suferință, neam. Auditoriul soarbe poveștile, respiră în același ritm fiecare.
Începe proiecția. Filmul se numește “7 cuvinte”. Nu pot scrie despre acest documentar în cheie de film, pentru că nu e film. Ca film, e pe alocuri naiv, alteori e stângaci montat. E lung. Dar e un extraordinar document de istorie orală. Din mărturiile celor care l-au cunoscut, se naște lumina unui simbol al neamului nostru. Povestea unui copil de țăran din Mahmudia, cel mai mic din unsprezece copii, născut într-un moment al istoriei noastre de care ar trebui să ne fie rușine până la capătul zilelor. Arestat de comuniști pe când era student la medicină, părintele Calciu stă, în total, douăzeci și unu de ani în cele mai cumplinte temnițe. Trece prin reeducarea de la Pitești, e bătut, umilit, izolat. Bolnav de tuberculoză ganglionară, își secționează venele și decantează sângele pentru a-i da plasmă tovarășului de celulă care zace pe moarte lângă el. Altă dată, e pus în celulă cu doi criminali care au ordin să-l ucidă. Devine preotul lor… Povești extraordinare, spuse de oameni extraordinari.
Un alt cuvânt greu învăluie sala. Iertare. Părintele Calciu și-a iertat torționarii. Izgonit în America, vindecă sufletele românilor de acolo. Vizitează România cât poate de des. Autoritățile se tem: dacă va vorbi, dacă îi va acuza. Ochii albaștri ai părintelui Calciu răspândesc lumină și iertare…
Privesc în jur, pe furiș. O mie de oameni au ochii în lacrimi. Cei mai mulți sunt tineri. Tineri, așa cum era părintele la începutul martiriului său, așa cum erau studenții lui. A fost preot al străzii în America, spune regizorul. A fost părintele tinerilor, spune judecătorul. Tinerii l-au iubit nespus, iar el i-a iubit de asemenea, spune un fost deținut politic. Tinerii care azi umplu sala…
L-am întâlnit o dată, prin anii nouăzeci. Eram jurnalist la România liberă. Un om mărunt, cu mâini mari. Mi-a strâns mâna cu putere. Trebuia să fi zăbovit mai mult în preajma sa…
Să cumpărați filmul înregistrat pe DVD și să îl dăruiți, ne îndeamnă judecătorul-moderator. O mie de oameni au plecat cu DVD-ul strâns în pumn și cu ochii în lacrimi. Am cumpărat filmul – doar 25 de lei – și după ce îl voi copia pe laptop, îl voi dărui. O mie de oameni vor dărui filmul. Vom fi, astfel, pentru început, două mii…
Tudor Artenie
