Senatul a adoptat, în şedinţa plenului, propunerea legislativă a senatorului de diaspora Viorel Badea, prin care cheltuielile de repatriere ale românilor decedați în afara granițelor și ale căror familii fac dovada că nu le pot suporta, să fie suportate de către autoritățile publice.
Prin această propunere, aşa cum a fost amendată în Comisia pentru politică externă, Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, se va modifica și se va introduce un nou articol, 15 indice:
„Plata cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, poate fi suportată de administraţiile publice locale române, dacă familia care optează pentru repatriere face dovada că nu poate suporta costurile repatrierii„, se arată în articolul amintit.
Siutația decedaților români în străinătate este o problemă viu discutată în toate mediile de ani de zile, una din problemele majore nerezolvate ale României, și a fost motivată astfel: „Există numeroase cazuri în care familiile celor decedaţi nu au suficienţi bani pentru repatrierea acestora, iar costurile estimative procedurii repatrierii se situează între 1.500 şi 6.000 de euro. Având în vedere faptul că numărul cetăţenilor români aflaţi la muncă în străinătate este de aproximativ patru milioane şi, conform rapoartelor poliţiei, nu de puţine ori românii sfârşesc dramatic, se impun măsuri care să vină în sprijinul familiilor ale căror venituri nu pot acoperi costurile repatrierii”.
Senatul a adoptat-o, ca primă Cameră sesizată, cu 85 de voturi „pentru” şi o abţinere.
Inițiativa a fost depusă de senatorul Viorel Badea, cu susținerea mai multor parlamenari din PNL, PSD, UNPR și independenți.