Academia Română – sau cum se pot face bani „la negru” într-o instituție culturală

Foarte multă lume știe că la Roma, în inima capitalei Italiei, într-o zonă exclusivistă a orașului (Villa Borghese), se află Accademia di Romania (Academia Română). Construită la începutul secolului trecut, în era musoliniană, dar la inițitiva marelui istoric român Nicolae Iorga după ideile lui Vasile Pîrvan și Duiliu Zamfirescu,  instituția s-a dorit și este o școală de perfecționare a studenților români în domeniul artelor și al științelor umaniste, un centru cultural de promovare a culturii românești peste hotare. Ea este una din cele 15 instituții de acest gen aflate peste granițele țării.

         Clădirea în sine, monumentală, care te umple de orgoliu când treci pe lângă ea, este opera arhitectului Petre Antonescu și a fost finalizată și inaugurată în 1933 prin contribuția BNR și a Guvernului Italian condus la acea vreme de Benito Mussolini.

         Oameni de seamă ai culturii românești au condus această prestigioasă instituție, de la Vasile Pârvan la Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Marian Papahagi. O instituție emblemă a statului și a poporului român pe teritoriul Italiei, cunoscută și frecventată de foartre-foarte mulți români și italieni.

         De-a lungul timpului am scris frecvent, aproape despre fiecare eveniment pe care lăcașul de cultură l-a găzduit sau organizat. Și din acest punct de vedere, lucrurile stau chiar astfel: Academia are o activitate bogată și constantă, diversificată.

                 Pe 3 mai 2017 vă anunțam că Academia Română din Roma va avea un nou director, în persoana diplomatului și omului de cultură Diana Turconi. Numai că diplomatul a venit ceva mai târziu la post,  dar ceea ce a găsit în această instituție nu a fost nici pe departe întru totul cultural.

         O echipă acționa după metehne vechi, împământenite, menită să submineze situația financiară a acestei instituții, cu toate că salariile pentru funcțiile și posturile pe care veniseră angajații și facilitățile acordate acestora nu sunt indiferente. Pentru că de, de bani e vorba.  

         Cum se pot face bani într-o instituție culturală? Metodele sunt dintre cele mai ingenioase

         Ați văzut cât este de mare această clădire? Nici nu se vede toată dacă nu intrați să o cunoașteți. Zeci de holuri, zeci de camere, apartamente, (22 camere la mansardă, 23 apartamente, sper să nu greșesc) birouri, săli de evenimente. Toate acestea, dacă ar funcționa din plin în fiecare moment al zilei, ar avea și un consum. Numai că, potrivit celor scrise în documente, de la începutul anului 2017 și până la venirea noului director, în luna iulie, aici nu fuseseră decât 3 (TREI) cazări. Adică trei persoane care ocupaseră 3 camere pentru modica sumă de 16 euro/zi. În teorie, adică pe hârtie. Dacă o luăm după consumul de energie și cel al gazelor, al detergenților și lenjeriilor spălate, lucrurile nu mai stau astfel.

         Deși Academia a plătit lunar  facturile la gaz, așa cum era obieciul, cu sume modice pentru consumuri obișnuite, il conguaglio, adică citirea contuarului pe o perioadă de 5 ani a venit nici mai mult nici mai puțin, EXTRA,  283.416 euro! În comparație, într-o discuție cu proprietarul unei fabrici de carne care arde gaz zilnic la cuptoarele de afumat și uscat, plus încălzirea fabriicii, consumul acesteia este de 3 ori mai mic.
         Este posibil ca aceasta să fie și o greșeală a furnizorului. Dar, greșeală-negreșeală, suma este net superioară oricărei rațiuni.

         De unde provin consumurile? Pur și simplu din camerele închiriate clandestin, la negru, pe amiciție și pe relații de către foștii directori și angajați ai Academiei. În practică fiecare putea dispune de o cameră, două, trei, în baza necesităților, pentru rude, prieteni, cunoștințe sau alte obligații.

         În martie 2017, așa cum vă spuneam, a fost numit noul director al Academiei în persoana diplomatului și omului de cultură Diana Turconi. Pentru că soțul domniei sale a trebuit să vină la Roma, noul director a făcut cerere la MAE pentru o cameră în Academie pentru o perioadă de trei zile. Adică așa cum se procedează normal, plătind suma necesară în urma aprobării. Nu e valabil însă și pentru angajații cu funcții sau servicii mai puțin importante. Mai mult, în august 2016,  cei de aici s-au trezit cu persoane care veneau din afară cu cheia într-o mână și bagajul în alta, intrând în instituție ca la ele acasă.

         Dacă muncitorul calificat Pușcău, aflat la pensie de doi ani, dar încă în serviciu, și-a adus familia din țară și a cazat-o aici gratis, în fiecare an, la fel au făcut și alți funcționari ai Academiei, unii dintre ei chiar cu pretenții de „directori”, în lipsa conducerii efective. Numai că venirea noului director le-a stricat ploile și obiceiurile celor cu vechime, și,  în urma verificărilor, domnul Pușcău a fost somat și a plătit suma pe care o „evitase” la momentul respectiv. 
         Menționăm că în repetate rânduri am semnalat, atât noi cât și alți oaspeți ai evenimentelor Academiei, comportamentul inadecvat, incorect și needucat al acestei persoane față de cei prezenți. Studenții cazați aici și personalul s-au plâns în repetate rânduri conducerii despre comportamentul „malițios și de rea-credință”, al celui care este de facto șeful acestei instituții, Pușcău. „Academia poate fi un promotor masiv al culturii românești în Italia, – scria cu amărăciune fostului director, prof. Bărbulescu,  un student cazat aici -, dar prin prezența și comportamentul unor astfel de angajați, primim o puternică lovitură de imagine, în mod gratuit și inutil.”

         O persoană care nu știe ce înseamnă comunicarea cu oamenii, curtoazia dar care a fost susținută  în toată această perioadă de timp, neținându-se cont de nici un criteriu deontologic.  

         Contactată telefonic pentru mai multe informații, noua directoare, diplomatul Diana Turconi a refuzat orice fel de declarație, indicându-ne să ne adresăm MAE.

        

La predarea clădirii către beneficiar, Banca Națională a României, finanțatorul acestei clădiri, a stabilit, prin documente, ca un apartament din cele aflate în Academie să revină ei, și, ori de câte ori va fi cazul – dacă va fi – să aibă posibilitatea să-și cazeze oamenii ajunși la Roma. Nu se întâmplă frecvent aceasta, sau mai bine spus, apoape deloc. Motiv pentru care de multe ori apartamentul băncii a fost închiriat pe sprânceană de către angajații instituției prietenilor sau cunoștințelor, fără a cere acordul BNR. Unde s-au dus banii? Probabil o vor spune cei de la corpul de control al MAE, avizat de multe ori în mai multe rapoarte.

Pianul casat a fost… împrumutat pe termen nelimitat, dar nu a ajuns niciodată la destinație

         Academia Română din Roma a avut la vremea sa, până la data de 2.03.2016, două piane. Acum mai are doar unul pentru că un pian Schweighofer, vechi, de la începutul secolului trecut a fost casat. Casat, dar, ulterior, … împrumutat. Pentru că treaba trebuie făcută românește: întâi se casează ca inutil, nefuncțional, apoi se împrumută unei școli (Teatro del Ascolto) din Roma.  Numai că școala care „a primit” acest pian habar nu are de el, deși există documente atât de casare cât și de împrumut.  Pentru că împrumutul nu s-a făcut direct, ci prin intermediul Asociație Aliusmodum.

         Pianul va reveni în academie „la cerere”, atunci când va fi făcută. Dar cui se va face cererea: celor care l-au casat sau celor care l-au primit împrumut?

         Cam așa se pierdea și cea mai mare parte a bibliotecii acestei instituții, în 1998, când profesorul Marian Papahagi, directorul de pe atunci, declara că din fondul de 13.000 de volume al bibliotecii mai existau doar 2500(!). Biblioteca Academiei Române din Roma era cea mai mare colecție de carte românească de peste hotare. Era.

Evenimente pe bani

         Deși lucrurile ar trebui să funcționeze gratuit aici (condiție obligatorie a existenței instituției), angajații au mai vândut din când în când evenimentele. Pentru cei din afară, care nu știau cum funcționează lucrurile, 3-400 de euro de eveniment era condiția obligatorie a participării. Schimbarea administratorilor a dus și la perpetuarea acestei metehne. Unii dintre ei însă nu se așteptau și s-au trezit în fața faptului împlinit, neștiind ce să răspundă „ofertei” făcute de doritorii de evenimente în Academie, obișnuiți cu datul ploconului directorului, referentului cultural sau administratorului. Mai pe înțelesul tuturor, pictorul, sculptorul sau trupa de teatru care venea aici, în baza unei cereri anterioare adresate ICR, se trezea că trebuia să dea și „dreptul” unuia din șefi sau sub-șefi. Din informațiile primite, nu numai evenimentele se vindeau, ci și spațiile pentru repetiții, ca cel de la subsol, „Clubul”, unde, pentru o sumă oarecare, o trupă teatrală se pregătea pentru evenimente.

Un loc de om/femeie de serviciu nedorit la Academie

         Această instituție emblematică a poporului român e prea mare și prea frumoasă pentru a fi dorită de oricine. La concursurile pentru posturile de om/femeie de serviciu sau muncitor cu întreținerea, nu se prezintă nimeni. De ce? Pentru simplul motiv că această clădire este imensă pentru un singur om care trebuie să curețe, să spele, să măture, să repare, să păzească și să administreze, să facă ore suplimentare pentru cu totul alte activități față de cele din fișa postului, pe un salariu insuficient și, pe deasupra, să mai fie și jignit.

         Și încă un lucru: dacă pe afară clădirea este frumoasă, armonioasă, maiestoasă, în interior mai e nevoie de câte o mână de var, de o perdea acătării, de câte o baie modernizată. Cu siguranță, la un apel, mulți dintre constructorii români prezenți în Capitala italiană ar contribui benevol la întreținerea și restructurarea acestui lăcaș reprezentativ pentru noi.

         Zilele  acestea Academia a rămas cu doar trei oameni, fără conducere și fără personal (în afara unei femei de serviciu, a unei secretare și a unui muncitor calificat). Toți ceilalți (director, director adjunct, bibliotecar, referenți culturali) au fost rechemați la bază.

         Diana Turconi, fost ministru plenipotențiar al României la Sfântul Scaun și nou-numită director al Academiei Române la Roma se pare că nu va rămâne la acest post, „în cărți” aflându-se profesorul Rudolf Dinu de la ICR Veneția, pe o perioadă de două luni sau mai mult. Vom vedea.

         Indiferent cine se va afla la conducerea instituției, noul director va avea nevoie de o echipă dedicată, menită să ducă mai departe mesajul și activitatea instituției culturale. O echipă care este formată însă, de cele mai multe ori, pe influențe politice, cu persoane venite din trei instituții: MAE, Academia Română și ICR. Totul e ca cele trei să se pună de acord pentru un numitor comun: buna funcționare a Accademiei Române din Roma.

          Cristi Merchea