Acasă e… acasă

      Întoarcerea acasă de pe meleagurile străinătății este mereu prilej de melancolie și aduceri aminte. Pentru poetul Vasile David, întoarcerea acasă a însemnat și lansarea volumului de poezii „Umbra stelelor” apărut la Editura Minela și prezentat la librăria Alexandria din Focșani.

      Vă prezentăm câteva versuri din acesta, stihuri care creionează admirabil sentimentul cel mai obsesiv al celor plecați: acasă.

Vasile David ____________

Acasă e… acasă

În fiecare an mă-ntorc acasă,

migrând prin lume ca un lăcustar,

revin cu drag în Vrancea cea frumoasă

și-n satul meu, în luna lui gustar.

Nu am averi să-mi scurme în idee,

căci viața trece ca o zeflemea,

vin, pătimaș, din lunga odisee,

să-i văd pe toți cei dragi din țara mea.

Deunăzi, citeam printre morminte

numele celor care stau pe cruci,

simțeam un nod în gât, n-aveam cuvinte

să spun că satul doarme pe butuci.

De unii am uitat… ah, hoțul minții

mi-a scormonit cu ură-n amintiri

și-n fața tainelor și-a neputinței

priveam pe cruci cu valide priviri.

Amicii, cunoscuții de-altădată,

care-au trăit – cum eu mocnesc acum-

s-au dus, pe rând, pe lumea aialaltă,

într-un sfârșit și-un început de drum.

Sărmani goliți de-a vieții nebunie,

chiar și de vinul negru de teraz…

și cum gândeam la morții-n agonie

o lacrimă-mi căzură pe obraz.

Deșertăciune-i totul… doar secunda

ce va veni mai are de trăit,

ca pe un lanț de timp apare runda

unui vlăstar din omul adormit.

Precum un lăcustar colind prin lume,

luând cu mine viața lunecoasă

și, când pe cruci vedea-veți al meu nume,

de-oi fi în lutul țării… sunt Acasă!