Alexandru Neacșu un consilier vrâncean pentru românii din municipiul al VI-lea

Față de alegerile de acum patru ani, numai la Municipiul (sectorul) al VI-lea din Roma, 8 români se află pe listele candidaților la funcțiile de consilieri comunali.
Alexandru Neacșu este unul din primii înscriși pe lista civică a lui Marco Scipione.

Născut în Focșani (Vrancea) în 1960, ortodox, educat în școlile vrâncene (Liceul Economic Focșani), Alexandru Neacșu, Sandu cum este mai bine cunoscut la Roma, este unul dintre candidații români la funcția de consilier pentru Muncipiul VI la alegerile din 26-27 mai 2013. Și nu numai: el este unul dintre cei doi candidați vrânceni la această funcție pe un singur municipiu (sector) al Capitalei. În urma reformei teritoriale care a care are loc în aceste zile, municipiul VIII se va chema VI și este unul din cele mai mari, cu peste 250.000 de locuitori.
Pe Sandu l-am cunoscut cu 27 de ani în urmă când era organizator de suflet al manifestărilor sportive de la noi din județ: al ”Turului Vrancei” la ciclism și motociclism, al concursurilor de orientare turistică sau de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei (PTAP) cum erau atunci și nu numai. Meteahna organizării evenimentelor și a implicării sociale l-a urmărit și aici unde, în 2009, înființează o asociație cu scop nelucrativ pe care o pune la treabă. Dar să vedem ce ne spune el:
– Când și de ce ai plecat din România?
– În 1991 , când vântul aventurii și al emigrării bătea în toată țara am luat calea Turciei. Aici, la început făcând comerț cu de toate. Nu era pe placul meu mai ales că ”bișnița”, cum era numită atunci, nu-mi oferea satisfacția a ceea ce vroiam să fac. Am cochetat și cu Polonia dar fără rezultate deosebite așa că în 1992 am încheiat această aventură.
– Și ai plecat în Italia? Cum ai ajuns aici?
– Nu. Mai înainte de Italia am plecat clandestin în Germania. Drum lung, aventură de povestit pe larg … Și am ajuns tocmai la Hamburg unde am stat, cu azil politic, cum se obținea atunci, mai bine de doi ani. Am cunoscut ”lagărele și pensiunile”, locuri unde statul german ne găzduia în condiții mult mai bune decât cele de acasă de la mine. Practic din 1993 și până în 1994 am stat în acest oraș unde mi-am găsit și de muncă fâcând cam tot ce era de făcut pentru o persoană care nu cunoștea limba dar vroia să muncească.
– Italia, cum ai ajuns?
– În Italia încă nu ajungem. M-am întors acasă și am început să lucrez în diferite sectoare, de la comerțul în piață și până la fabricarea mobilei. Visul meu fusese să ajung aici până la urmă, în Italia, mai ales că majoritatea amicilor mei plecați atunci aici erau la Roma. Mirajul era mare. Așa că, având ceva bani făcuți cu greu și împreună cu un prieten am plecat spre Italia în excursie.
– Când se întâmpla asta?
– În 2003. Atunci am venit, mi-a plăcut, am rămas.
– Cu munca, cum te-ai adaptat. Cu limba, cu obiceiurile …?
– Nu aveam pretenții. Am muncit de toate și oriunde că de asta venisem. Încet-încet am început să mă integrez, să-mi găsesc un loc stabil (am lucrat angajat la un service auto mai bine de 5 ani), să-mi fac o viață liniștită alături de soție. Am reușiut așa să ne cumpărăm o casă la Roma și să ne gandim mai puțin la întoarcerea în România.
– Copiii? Ai trei parcă ….
– Trei fete – trei nepoți pe care-i iubesc și pe care-i aud aproape în fiecare zi, când nu ajung frânt acasă de la muncă sau alte activități.
– Așa e, pentru că pe lângă muncă mai faci și alte lucruri. Și lumea te cunoaște destul de bine.
– Da. Am împletit munca și activitățile extra, în special cele legate de comunitatea românească. M-am implicat și am organizat câte ceva ori de câte ori am avut ocazia. Am plecat de la realitatea unei comunități, a noastră, destul de dezbinată și am încercat să fac cât mai mult. Împreună cu câțiva amici am înființat asociația socio-culturală ”Ulpia Traiana Romana”, asociație care la ora actuală are nu mai puțin de 560 membri. Cu ei am organizat Ziua Unirii, Ziua Copilului, acțiuni sportive și culturale în special pentru comunitatea românească dar la care de fiecare dată au participat și italieni.
La Roma există o echipă de fotbal românească a unui vrâncean care merge foarte bine în campionat și pe care am susținut-o și noi. Pe lângă toate astea ne-am implicat în activități sociale, una dintre ele fiind cu ocazia inundațiilor din 2010 când am strâns ajutoare și trimis la Focșani, Bârlad și Vâlcea.

– Cum de te-ai gândit la implicarea în politică și de ce în cea italiană, mai ales că noi încă nu suntem o comunitate legată strâns, dincolo de numărul foarte mare al românilor de aici?
– Politica este o formă de antrenare a spiritului meu combativ față de ceea ce nu s-a făcut până acum atât la noi cât și aici. Cum ai spus, dezbinarea românilor în țară dar și în Italia este caracteristică fundamentală. Și-atunci m-am gandit să mă implic mai mult, mai activ, nu numai prin activitățile asociației.
În 2011 am devenit membru activ al PP-DD unde sunt și acum secretar-executiv pe Italia și președinte al filialei PP-DD Roma. În politica italiană sunt doar de ceva timp, de când românilor li s-a oferit posibilitatea de a se putea candida pentru locurile de consilieri sau primari.
– De ce ar trebui să te voteze românii, în mod special cei din Roma est? Care sunt planurile, programul sau ideile cu care vrei să-i cucerești?
– Am câteva lucururi la care mă gândesc de mult timp și pe care am încercat să le pun în practică și fără să fiu în politică, activând amiciții din organizații și primăria municipiului VI (ex VIII).
În primul rând, înființarea unei grădinițe cu program în limba română pentru copiii conaționalilor noștri care, odată născuți aici, nu mai sunt educați în spiritul culturii și limbii române. Apoi, deschiderea unui bloc alimentar și sanitar pentru persoanele nevoiașe sau cu venituri minime; individuarea și organizarea unui punct de întîlnire pentru românii din Roma Est unde să se poată desfășura toate activitățile cu specific; aș vrea să înființez un punct în care oamenii săvină să ofere și să primească locuri de muncă cu garanții din partea ambelor părți; organizarea unui festival periodic al tradițiilor și obiceiurilor românești de iarnă cu participarea tuturor românilor de pe teritoriul Peninsulei este al punct al programului meu; aș vrea, la fel, să creez un grup de voluntari-sanitari cu experiență care să acorde ajutor la domiciliu în mod rapid, gratuit și necondiționat tuturor persoanelor nevoiașe române sau italiene; vreau, deasemenea, să înființez o societate de turism care să promoveze România și frumusețile ei.
Toate aceste și încă altele corelate cu scopul de a uni această comunitate a noastră, de a o sprijini și de a o face conștientă de forța pe care o are și de faptul că numai unită va putea reuși mai bine în această societate care ne-a primit și ne este a doua patrie. Imaginea noastră trebuie schimbată în așa fel încât italienii să ne privească cu alți ochi, nu cu cei prin care suntem ilustrați în mass-media. Noi suntem un popor muncitor, o comunitate de peste un milion de români rezidenți în Italia care s-a adaptat și s-a integrat și care, pentru cauze izolate, suferă și este etichetată la prima vedere doar pentru ce este ”știre” la televizor.

Cristi MERCHEA