Românii plecați să muncească în străinătate aduc beneficii tutror
Reprezentantul migranților români în Parlamentul Român și European, Alina Gorghiu, și-a exprimat tranșant punctul de vedere vis-a-vis de politicienii care discriminează și ignoră cu bună știință libertatea de circulație sau dreptul la integritate al românilor. În realitate, acești migranți, huliți de majoritatea celor rămași în țară, aduc beneficii atât statului-gazdă, cât și țărilor de origine.
Astfel, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Alina Gorghiu a spus: “Ca cetățean român, politician și ca membru al acestei Adunări, vă rog pe toți să vă alăturaţi acestei cauze comune şi să motivaţi toţi membrii din parlamentele naționale din care faceţi parte, cu scopul de a dovedi o mai mare responsabilitate faţă de toți cetățenii europeni și de a respecta drepturile și libertățile, indiferent de rasă, etnie, naționalitate sau sex, pentru a descuraja discursul xenofob și intolerant față de migranți și de a combate în mod activ stereotipurile care s-au demonstrat a fi greşite cu mult timp în urmă”. Din păcate, nu a dat și o soluție viabilă vizavi de maniera în care poate fi combătută o astfel de idee preconcepută.
Ioana Zafira