Sâmbătă, 23 septembrie 2017, la Școala de Limbă Română, Cultură și Civilizație, care funcționează în cadrul Asociației Interculturale Româno-Elenă DACIA cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, a avut loc Festivitatea de Deschidere a anului școlar 2017-2018, eveniment care s-a desfășurat la sediul acesteia, strada Keiriadon 92, Petralona, Atena.
La eveniment am fost onorati de participarea delegației ministeriale condusă de d-na Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni, alături de cei doi consilieri, Marius Sălceanu și Ionelia Toarcă, permanent însoțită de către domnul ambasador Lucian Fătu și de d-na Anca Chisăliță, Atașat Cultural, precum și de d-na Mariana Craciun-consul onorific în Patra.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de sfințire și binecuvântare a tuturor celor prezenți, de către preotul Sergiu Toia de la biserica Sfânta Cruce din Pireu. În continuare, d-na ministru a mulțumit pentru invitația de a fi prezentă la deschiderea anului școlar, exprimându-și susținerea proiectului Școala de limbă română, cultură și civilizație, prin care se transmit tinerelor generații, limba, cultura și tradițiile românești . A prezentat detalii despre campania inițiată de MRP , Limba română, educație și comunicare, prin care elevii școlii noastre au primit suporturi de curs însoțite de CD-uri pentru predarea interactivă a limbii române.
„Vă felicit pentru ceea ce faceti! Noi nu am putea să fim alături de dumneavoastră fără munca extraordinară pe care o depuneți. Le dorim copiilor care frecventează aceste cursuri mult succes și să ne vedem cu bine la serbarea de sfârșit de an!” a adaugat la final d-na ministru.
D-nul Lucian Fătu, ambasador al României în Republica Elenă a prezentat urări de bine și succes consiliului, profesorilor și membrilor asociației, felicitându- i pentru efortul depus in scopul realizării cu succes a activităților.
După festivitate; elevii au fost invitați in clase, au răsfoit manualele primite, au discutat cu profesorii și au fost serviți cu produse de patiserie oferite de d-nul Mihai Dohotar, reprezentant al Patiseriei Carpathian Bakery.
Daniela Popescu
Mulțumim Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul acordat!