[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

APERITIV PURCELUŞI

purcelusi3Aperitiv uşor de preparet

Ingrediente:
350 g făină
25 g drojdie proaspătă
5 linguri ulei
aprox 150 ml lapte
1 ou
puţin zahăr
o linguriţă de sare
suncă, caşcaval, măsline
purcelus1Mod de preparare:
Pregătim aluatul: Frecăm drojdia, zahărul şi jumătate din laptele căldut. Turnăm amestecul peste făină; aşteptăm să se umfle 5-10 minute. Apoi adăugăm oul, restul de lapte, uleiul şi sarea şi frământăm până obţinem un aluat elastic. Lăsăm 30-40 min să crească la loc ferit de curenţii de aer.
Intindem o foaie subţire. Cu un pahar decupăm forma pentru feţe.
Pe un astfel de disc aşezăm o bucăţică de suncă şi una de caşcaval, iar apoi acoperim cu un al doilea disc şi sigilăm marginile. Dacă vă umeziţi degetele cu apă, marginile se vor lipi foarte uşor.Cu ajutorul unui dop de plastic decupăm discuri mai mici. Un astfel de disc va reprezenta nasul purceluşului (caruia i-am facut şi 2 crestături cu varful unui cuţit – ca nişte nări), iar sferturi de disc vor forma urechile. Le lipim de feţele purceluşilor, tot umezind uşor cu apă aluatul. Ochii i-am realizat din măsline negre, decupându-i cu ajutorul unui pai.
Dăm la cuptorul preîncălzit la 175 grade, preţ de 15-20 min (urmăriţi aluatul până când se rumeneşte uşor). Am uns cu ou majoritatea purceluşilor, dar am lăsat şi câţiva simpli, neunşi.
Sigur că pot fi umpluţi şi cu dulceaţă, sau pot fi lăsaţi simpli. Puteţi forma purceluşi folosind şi alte aluaturi.

purcelus2