ARENA ȘI GLADIATORII

În ultimii ani am tot asemănat România cu o arenă și nu una oarecare, ci una în care gladiatorii luptă între ei ca să poată ramâne în viată. Oriunde îmi îndrept atenția găsesc oameni care duc „lupte” grele, scandaluri, acuzații, bătăi, chiar și crime din diferite motive

 

Politica, de exemplu: de 27 de ani este o luptă continuă pentru ciolan, asistăm la „lupte” crâncene între partide, culori politice și  politicieni, unele partide se fac, altele se desfac, unii politicieni sunt când în stânga, când în dreapta, închid ușa unui partid și deschid ușa altui partid. Și de fiecare dată vin cu justificări și cu explicații halucinante de parcă ei sunt inteligenții care trebuie să fie crezuți iar noi proștii care trebuie să-i credem. Îmi amintesc mereu de melodia lui Socaciu „vin ai noștri, pleacă ai noștri, noi rămânem tot ca proștii…” Într-o zi până și ăsta s-a plictisit să mai fie prost și a devenit politician.

Au căpătat experiență de gladiatori politicienii: pe la tv se iau la trântă, se împing, se scuipă, se înjură, iar când emisiunea-i gata și se duc în spatele ecranului își dau mana, se pupă, apoi merg la masă împreună sărbătorind victoria prostirii națiunii.

Unele lupte între  politicieni, adevărate de data asta, le-am catalogat ca fiind lupte între clanuri de mafioți pentru că în stiul lor, al mafioților, își reglează conturile între ei politicienii.

Lăsând puțin la o parte politica să mergem în sistemul de sănătate: începând de sus de la directori de spitale, coborând la rangurile inferioare: medici, asistenți, infirmieri, portari, oameni de serviciu, sunt cu toții gladiatori experimentați. Medicii se manâncă între ei precum șacalii, fiecăruia în parte i se pare ca-i mai deștept decât celălalt, doar când iau spagă devin egali: o cer cu toții. Vin din urmă asistenții care se transformă în niște gladiatori mai mici și ei, exemplul lor fiind medicii. Așteaptă spagă sau o cer chiar câte unii mai tupeiști.

Îmi spunea o tânără care urmează cursurile unei post-liceale  sanitare că vor primi o diplomă de absolvire doar pentru că plătesc taxe dar, în realitate, nu sunt pregătiți în nici un fel. I-am cerut să îmi explice. Nimeni nu face prezența la cursuri sau la practica din spital, medicii mai mult lipsesc la orele de teorie decât sunt prezenți iar practica pe care ar trebui să o facă în spital… nu o fac. Deși multe materiale medicale și le cumpără singuri, practicanților li se refuză de către asistenți și uneori de către medici practica: nimeni nu le arată nimic, nimeni nu îi învată nimic. De ce? Poate de teama că un mâine vor fi viitorii lor contracandidați sau poate pentru că nimeni nu îi controlează. O parte din acești tineri vor reuși să intre în sistemul de sănătate, dar pe ce bază? A spăgii desigur, nu în baza meritelor.

Cum își vor face datoria la locul de muncă? Cui îi pasă? De ce credeți că se dau atâtea diagnostice și rețete greșite? De infirmieri ce aș putea scrie? Nimic altceva decât că sunt și ei oameni  gladiatori ca medicii și asistenții și asteaptă spagă, iar de îndrăznești să nu le-o dai, devin gladiatori răi și îti lasă cearșafurile murdare pe pat și o lună, dacă atât stai internat în spital. Iar portarii? Uneori trebuie sa îi „ungi” și p-ăștia, altfel nu îți permit să duci medicamentele cumpărate pentru bolnavul pe care îl ai în spital, luate de la farmacia la care te-a trimis (cu dedicatie) medicul curant. Femeii de serviciu nu-i dă nimeni șpagă, dar nu pleacă acasă cu mâna goala: bagajele bolnavilor sunt mereu o tentație când aceștia sunt plecați pe la diferite terapii (i s-a intâmplat mamei mele să rămână fără câte ceva), dar aici nu-i o regulă, ci o excepție.

Lasând puțin la o parte sistemul de sănătate să mergem la gladiatorii din învățamânt. Eheeeee! Experimentați și gladiatorii ăștia… Directorii ajung în funcții doar dacă susțin politic primarul, catedrele și numărul de ore sunt primite de către profesori tot cam pe același criteriu, doar că de data asta lingușitul trebuie să fie directorul.

Văzusem scris pe undeva că toți profesorii din învățământ își dau calificative personale bune, iar când ajung să dea examane de evaluare sau de titularizare unii iau note mai mici decât elevii lor. Nu de puține ori rușinoasa notă 2 a fost maximum obținut de multe cadre didactice. Ce să mai așteptăm de la copii? Găsești profesori de limbi străine care habar nu au de limba pe care o predau copiilor, găsești profesori de limba română care la un test minim de cunostințe generale a limbii române se împotmolesc  la conjugarea verbelor și mai găsesti și d-ăia care pretind de la copii mai mult decât știu ei. Și uite-așa arena se umple… Intervin și părinții care sunt obligați în fiecare an să dea bani pentru fondul clasei (așa se numeste șpaga ce intră în buzunarele „nu se spune niciodată cui”), sau bani pentru cumpărat perdele (ca și cum ar exista o lege care impune schimbatul perdelelor sau a feței de catedră anual), sau după mofturi și gusturi, cadouri pentru diferite sărbători.

Să-i vezi pe gladiatorii profesori când pun note proaste copiilor intenționat doar-doar vor convinge părinții să îi trimită la ei la meditații…

Arena mai are și alți gladiatori: cei din restul instituțiilor bugetare. Iar sus, în tribună stă așezat la umbră Cezarul care este personificat în actuala clasă politică. Burtos Cezarul,  gogoman, grandoman, se distrează de minune privind gladiatorii cum se luptă, cum se sfâșie și se omoară între ei. În realitate așa se distrează el, așa își face timpul mai plăcut. Este suficient să pocnească din degete și luptele încep sau se opresc, după dorința Cezarului, iar atunci când se opresc toți gladiatorii privesc în sus și exclamă în cor: „AVE CEZARE!”, după care își continuă luptele spre buna dispoziție a burtosului sătul de mâncare și însetat de distracție.

Doina Mustățea

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it