Bulgaria – Jurnal de vacanță (II)

Continuăm călătoria în țara vecină povestită în prima parte de Cornelia Cocoș. O Bulgarie cum poate puțini au văzut-o dar care merită vizitată.

     Cornelia Cocoș ___________

       Astăzi trebuie sa ne continuam drumul spre Sofia. Plecând de la București am fi putut, o data trecut podul de la Ruse sa mergem drept spre Sofia prin Pleven. Pentru romani localitatea este cunoscuta ca Plevna, acolo unde trupele ruso-romane i-au învins pe turci. Cred ca a rămas in memoria tuturor romanilor filmul ” Războiul de indipendenta “ regizat de Sergiu Nicolaescu in 1977, care il vedea printre protagonisti pe Dichiseanu, in rolul lui Osman, comandantului trupelor otomane. In SUA exista două orașe iar in Canada un oraș cu același nume, in onoarea celor căzuți pentru libertate. Nu numai micile state românești, unite de putin timp au vrut sa-si recapete indipendenta fără de Imperiul Otoman, dar si bulgari, care erau de 400 ani sub ocupatia Imperiul Otoman. In muzeul de istorie naționala, la Sofia, o sa găsim o harta “povestită” unde se vede un militar turc sprijinit de un soldat român pentru a ajuta soldatul bulgar a împinge baioneta, iar dedesupt este scris “contribuția romaneasca”.

In schimb de la Veliko Tarnovo exista două străzi importante care imbratiseaza munții Balcani. Am ales strada care trece prin Plovdiv, unde o sa ne si oprim, pentru ca nu puteam rata orașul care va fi anul viitor orașul culturii, împreuna cu Matera, in Italia.

Pentru a ajunge la Plovdiv traversam o vale, spre Kazanlak, care in timpul primăverii este parfumata si colorata de trandafiri albi, roz si roșii, din care se extrag esențele pentru parfum. Este August, nu sunt trandafiri dar zona este verde, răcoroasă as putea spune , chiar daca sunt peste 30*. Inainte de a ajunge la Kazanlak ne oprim la manastirea Sokolski.

 

      Acum manastirea este de maici dupa ce, zeci de ani, fusese de călugări. Nu este foarte veche, ci numai de la începutul secolului XIX cand a fost infiintata de 2 călugări chiar la gura peșterii Sokolska. Acum complexul mănăstirii este dispus pe două niveluri. Nivelul inferior este ocupat de biserica, nu foarte mare care se deschide spre vale. Este o scara de piatra care ajunge aici si care trece pe lângă niște morminte. Ceea ce m-a uimit este faptul ca, pe cat de îngrijită este grădina de jur împrejurul fântânii atat sunt in paragina aceste morminte. Accesul la peștera este împiedicat de un grilaj greu.

      Fântâna din curtea superioară îmi aduce aminte de fântânile întâlnite in toate moscheile in Turcia. Este albă, cu 8 robinete aurite, s-ar putea descrie circulara sau octogonală, cu un acoperiș verde ca o pălărioara cu borduri rotunjite . Totul este imers in liniște, numai clipocitul apei se face auzit. Îți vine sa-ti ții respirația ca sa nu deranjezi. Zidurile fiind albe aduc putin cu Agapia, dar acolo sunt mult mai multe flori. Biserica fiind mai jos, parca ar vrea sa se desprindă de Mânăstire, fiecare pe contul sau.

     Intrarea se face pruntr-un portal care de afara pare mic, dar înăuntru are înălțimea intregului etaj de chilii. La intrare este un mic magazin plin cu dulcețuri si alte suveniruri tipic religioase. As fi vrut dulceața de trandafiri dar nu au. Îmi arată ceva alb, solid intr-o cutie de plastic dar nu înțeleg ce vrea sa-mi spună asa ca, cumpăr o dulceața de …căpșuni sau zmeura, voi vedea cand voi deschide borcanul. Uneori ma simt asa de neajutorata cand nu reusesc sa comunic, sa pot citi.

     Toate mănăstirile in Bulgaria construite inainte de secolul XIX-lea au fost lăcașuri unde s-a organizat rezistența împotriva Imperiului Otoman.

    Ne continuam drumul spre Kazanlak, unde in august nu se vede urma de trandafiri dar găsim primele tarabe cu Brandul bulgar, parfumul de trandafiri. Trandafiri au fost aduși in Bulgaria de către turci deja in sec XV. Din sec XVIII parfumeriilor franceze au început sa prelucreze uleiul de trandafiri bulgaresc. Olandezii ar trebui sa mulțumească imperiului otoman pentru lalele iar bulgarii pentru trandafiri. La sfârșitul lunii mai este festivalul trandafirilor la Kazanlak. Tot aici este un muzeu al parfumurilor de trandafiri.

Căutam un loc de parcare cat mai aproape de mormântul trac. Sunt douălocurile in care se găsesc astfel de morminte. Dam crezare GPS-ului si urcam scările unui parc neîngrijit. Este luni si credem ca grilajul muzeului este închis din aceasta cauza dar ne cade privirea pe un indicator si continuam drumul. Intr-o alta zona a parcului au construit copia mormântului. Este deschis si pentru 6 leva/persoana primim biletul si o cruciulița de ceramica lunga cat un deget. La intrare este o mica sala cu explicații in engleza si bulgara cu cateva exponate si imagini. Se poate intra numai in grupuri de 4 persoane. Un scurt si strâmt coridor ne conduce intr-o mica sala circulara. Am senzația ca intru intr-unul dintre mormintele etrusce din Toscana. Sunt fresce la interior dar mai ales pe tavanul circular si încercând sa le urmăresc aproape ca îmi vine sa amețesc.

Coborând la mașina ne dam seama cat am fost de norocoși ca nu a trecut poliția care ar fi putut sa ne ridice mașina. Parcasem unde nu trebuia.

Continuam drumul spre Plovdiv nu dupa ce am cumpărat mici suveniruri cu bineînțeles parfum de trandafiri.

La Plovdiv am ales un aparthotel asa cum făcusem la Chisinau anul trecut. Daca micul dejun nu ne va satisface măcar ne putem face o cafea sau un ceai in camera. Clădirea este maiestuoasa, nu departe de centru cu o enorma parcare. Totuși rămânem cu o impresia greu de definit. Mi sa părea ca vin sa dorm la serviciu. Nu știu câte etaje erau ocupate de hotel, inafara de etajul unde era restaurantul. Faptul ca pe coridoare era cimentul gol, toate ușile erau cu sistem electronic, tot mobilierul pereții, pana si oglinda aveau culoarea neagră predominanta, mi-a dat senzația di un film oror.

Nu am rămas cu o buna impresie despre Plovdiv si știu ca este greșita dar „priveliștea” de la fereastra era… ca dupa război. Dădea spre un triaj iar intre el si clădirea „maiestuoasa” era un șir de clădiri de 4 etaje care presupun ca in următorii 10ani vor lăsa loc altor clădiri moderne. Aveau acoperișurile căzute, se vedea ca nu mai erau locuite de mult si fiind neîngrijite se coscoveau.

Plovdiv este al doilea oraș, dupa Sofia, dar istoria sa este mult mai lunga, începând undeva acum 6000 de ani cand au fost găsite primele așezări. Dupa traci aici construiește orașul sau Filip din Macedonia pe la 342 a.c. Trec pe urma odirizi, romani, fiecare dând orașului in creștere, un alt nume. Sunt slavii, inainte de bizantini si otomani, cei care ii dau numele de Plovdiv dar amprenta centrului este cea din perioda cand se chema Filipolis.

Centrul practic începe in fata hotelului Ramada o clădire pre-comunista care este in fata postei, care in schimb areo arhitectura tipica comunista si se extinde dealungul axei principale. Strada este plină de restaurante dar mai ales gelaterii. Cateva nume le voi găsi si la Sofia, Afreddo si Raffy. Am pofta de o înghețată. Vorbesc toți engleza deci este ușor sa cer o înghețată care… inainte sa-mi fie data este cântărită si luată inapoi o lingurița de înghețată care „depășea” gramajul. Cred ca este pentru prima data ca vad înghețata din cornet cântărită.

Aceasta strada principala care se termina la stadionul roman din secolul II este de fațada, de ochii turiștilor care vin la Plovdiv si vor sa viziteze centrul istoric care este pe Colina unde se găsește Teatrul antic. Cred ca aratand aceasta strada si ruinile au castigat sa fie capitale culturii pentur anul viitor.

Stadionul roman este la un nivel inferior fata de strada si seara este frumos luminat. Din el a mai rămas numai o curba. In fata stadionului, o moschee antica care aduce aminte de trecutul otoman. Începem sa urcam spre partea antica a orașului. Este teribil cand te apuca durerile de stomac la urcus si nu este nici un bar sau wc prin preajma. Reusim sa găsim drumul spre vârful colinei unde providența îmi scoate in cale o terasa bar de unde sorbind o băutura răcoritoare se poate admira apusul deasupra teatrului roman. Este frumoasa imaginea orașului de aici, de sus.

Intorcandu-na spre baza colinei, paza este încă acolo, langa bariera de intrare in zona veche. Orașul începe sa se scufunde in întuneric. Nu prea sunt multe lumini si uneori trebuie sa aprindem acel obiect care cum spuneam pare lipit de mana noastră.

Căutam pe TRIPADVISOR un restaurant in aproprierea noastră. Găsim Smochini. Ospătarii sunt simpatici si profesionali. Mâncarea are un aspect frumos si un gust plăcut. Restaurantul este plin de turiști străini. Lângă noi un grup de italieni cam gălăgiosi, cu ghidul lor bulgar. Arhitectul a avut cateva ideii geniale astfel încât nu te plictisești uitându-te pe pereții.

Ne intoarcem pe bâjbaite spre hotel, pe străduțe întunecoase, bine ca este la doi pași.

A doua zi, vom pleca spre Sofia trecând mai întâi pe la Rila.