Cameră la … cimitir

Era în vara lui 2006 și-am mers la piscină aici, în Velletri, cu soția mea si nepoțelul de doi ani. Ne-am întâlnit și cu doi prieteni: Gheorghiță și Fănică. Soția mea cu nepoțelul de doi anișori s-au dus în bazinul ăl mai mic, iar eu în cel mai mare dar, din când în când, mai trecem pe la ei și mă jucam cu nepoțelul.
La un moment dat, unul dintre prieteni zice:
– Nea Costele, aia-i baba ta, mă?
– Bă, ariciule, străbunică-ta-i babă! și sângele mi s-a urcat la cap de nu mai raționam.
– Scuză-mă, dar așa se vorbește pe la noi, o sucește el vâzând schimarea mea de culoare.
– Bă, Gheorghiță, io bag sama că tu ești de la Dămăroaia, acolo unde oamenii, în noaptea de Înviere, fug după salvare să pupe crucea de pe ea.
– Nu-s de acolo, bă. Poate tu ești de le știi așa bine.
În fine, ziua a trecut fără alte incidente, cu glume mai subțiri și voie bună, dar vorba lui despre consoarta mea mi-a ramas la inimă. L-am trecut la caiet.
Azi așa, mâine așa, venea mereu în casa mea cu fel de fel de prietene de-ale lui pâna într-o zi când îi zic:
– Măi, Gheorghiță, de ce nu te însori? Uite ce fată frumoasă ai lânga tine!
Nu am naș, că m-aș însura, se împăunează el în fața ultimei cu care venise.
– Bine, mă, vă cununăm noi (era și soția mea de față).
A rămas de bună. ”Nașu” în sus, ”nașu” în jos… Se face august 2012, soția mea a plecat în concediu iar eu am rămas în Velletri. Și, iată că vine și ”finu” Gheorghiță să-l tund. În timpul liber mai sluțesc lumea cum mă pricep și eu.
– Salut!
– Salut!
– Nașa ?
– E în țară, în concediu.
-Aha, ești singur?
– Da.
– Pot atunci sa vin și eu cu o fetiță, două-trei ore aici, la matale să… că acolo unde stau eu nu ține; e soră-mea cu copiii și o știi cum e.
– Măi, finuțule, aici nu se poate, îmi arat regretul. Da uite, am eu un prieten care te poate ajuta. Ieri am fost la el acasă, l-am tuns, i-am făcut un masaj … Băiat fain, mă, finuțule.
– Da ce are: casă s-au apartament?
– Nu. mă, ce apartament!? Are casă mare, camere separate, curte, alei, pomi, copaci, flori, iarbă verde …îți trebuie o zi să colinzi tot domeniul lui.
– Da cei ăsta: italian, român?
– Nuuu italian. mă: român de-al nostru.
– Și, cum, are atâta avere, atâtea apartamente?
– Mă, finuțule, ăsta a fost însurat cu o italiancă și socrii lui cu nevastă-sa au avut un accident cu mașina și au murit toți și nici socrii lui, nici nevastă-sa nu au mai avut rude pâna la gradul patru … nevastă-sa singură la părinți și, prin lege, el fiind căsătorit legal, i-a rămas toată averea lui.Vezi cum te porți cu el că dacă îi place de voi, te poți lipi de două locuri pentru voi, adică un apartament.
– Ei, bine, dar cât îmi ia pentru un apartament 2-3 ore?
– Bă, fii atent că eu îi zic că ești finul meu, dar nu poți să te duci cu mâna goală la el. Cumperi o sticlă de vin ”Sânge de taur ” iar mie-mi aduci o ”Grasă de Cotnari”.
– Bine nașule, își frecă mânile finul sticlindu-i ochii și radiind de așa noroc pe capul lui. Zis și facut.

– Dar când vorbești cu el?
– Te duci și cumperi vinul și, când te întorci, vorbesc cu el.

Între timp eu îl sun pe un prieten, îl pun în temă, îl instruiesc la fix și aștept vizita finului Gheorghiță. N-am avut timp să mă gândesc la multe că a și sosit finu cu tot cu viitoarea fină, cu un tort, cinci sticle cu vin: două pentru mine, două pentru prietenul meu și una să o bea ei. El nu mai avea stare. Ca pe ace stătea. Ea, frumușică, chiar prea frumoasă pentru el. Plin de sudoare și nerăbdare îmi zice mai în șoaptă, mai să nu dea de bănuit, că se grăbește:
– Hai, nașule, ai vorbit?
– Cum să vorbesc mă, vorbesc să auzi și tu. Nu așa a am rămas?

Îl sun pe prietenul meu, dau telefonul tare ….

Eu: – Alo! Salut Iliuță!
El: – Salut Costeluș. Ce faci, ai pățit ceva? Te ajut cu ceva: cu bani, te duc cu mașina undeva? Vezi, când se întoarce soția ta din concediu, vii să-și dau un apartamenti aici … Ai văzut: nu te deranjează nimeni, e liniște ….Flori de jur-îmrejur …Stați și voi câteva zile să uitați de toate.
– Bine Iliuță, mai vorbim noi. Da acum am o problemă. Uite, au venit la mine viitorii mei fini. Le trebuie și lor o cameră. La mine știi cum e, mai e o familie jos și nu vreau să am discuții cu soția.
El: – Măi Costeluș, trimite-i aici. Nu mai pleacă de aici în veci. Când trebuie să vină?
Eu: – Acum, în zece minute.
El: – Bine, eu îi aștept în fața casei, lângă chioșcul cu flori. Dă-mi-l și mie la telefon să-i spun cum sunt îmbrăcat.
Bucurie fără margini pe finii mei că au găsit așa om. De a mea bucurie nu mai vorbesc. Le explic cum să ajungă acolo, așa și așa …. via Lata 331 ….

*

L-am ocolit mult timp. Acum suntem, așa cum zice el, „prieteni”. Într-o zi îmi povestea că, unde lucerază el, la tâmplărie, toți sunt italieni. Când are nevoie de ceva le face numai semn din deget și ei știu ce au de făcut. Dar eu i-am spus:
– Măi, Gheorghiță, da când tu le faci semn din deget, sunt și ei pe-acolo?
M-a întrebat de ce i-am făcut așa ceva. Să-l trimit tocmai la cimitir cu viitoarea soție … Nu se face. Zice:
– Când am ajuns acolo, la chioșcul cu flori, cum vedeam unul cu hainele ca cele descrise de Iliuță, cum întrebam:
– Sunteți român? Sunteți domnul Iliuță? …

Constantin Florea / Velletri (Roma)