Când norii torc peste ai Vrancei munți

 

 

Vasile David __________

 

 

Un curcubeu îndoaie cerul moale –
Când norii torc peste ai Vrancei munți –
Și pe cerescul arc zăream o cale
Cu tronuri de culori pe mii de punți…

Un ochi de arc plângea de dorul firii
Aici, pe plaiu’ -n care m-am născut,
În orășelul dulce al Unirii,
Unde am învățat…iubit…crescut…

Am căutat, tăcut, aceeași bancă
Din parcul amintirilor pierdute,
Dar nu am regăsit nicio vrânceancă,
Toate-mi păreau din lumi necunocute…

Ce-o fi cu mine? – mă-ntrebam în gându-mi.
Îmbătrânesc, sau sunt în alt oraș?
Ori arcul, din culori, anii luându-mi,
Mi-a șters din suflet și acest sălaș…?!

Aceleași sunt simțirea și misterul.
Noi suntem trecători prin praf și lut,
Îmi iubesc Țara, amintirea, cerul,
Când viața noastră este împrumut.

Sub celălalt capăt de arc e Roma …
Văd visuri colorate în speranțe,
Acolo am schimbat vieții aroma
Și am tradus trăirea-n cutezanțe.

Pe-un curcubeu, ce-ndoaie cerul moale,
Sunt un român ce mișcă două punți.
Vreau un capăt de arc la mine-n vale,
Când norii torc peste ai Vrancei munți…!

Focșani – 21 mai 2016