Casa Panciu – „cantitatea nu aduce profit”

O vizită la Casa Panciu, – ferma dintre viile comunei vrâncene Țifești-, pentru degustarea unor vinuri, se transformă într-o experiență de viață.

Daniel Guzu – numele sinonim cu vinul Casa Panciu; numele sinonim cu „Ana are…”; numele sinonim cu bunătățile pământului din comuna Țifești, cu dealurile pline de vii, pomi fructiferi, fructe de pădure, vinuri și sucuri dintre cele mai apetisante, dulcețuri și siropuri.

O vizită la ferma „Casa Panciu” este o experiență de viață și o plăcere olfactivă. Totul începe cu un prânz pe toată cinstea: o ciorbă de verdețuri acrită cu borș de putină, friptură de ți se topește în gură cu garnitură de ciuperci la cuptor și pâine pe vatră, chec parfumat, toate făcute acolo, în incita fermei, de bucătari iscusiți. Îi găsim la prânz pentru că proprietarul stă la masă cu echipa sa în fiecare zi.

– Cum să merg în Italia și să nu le spun prietenilor că în România se mănâncă bine? îmi spune amicul meu italian, sommelierul Carmello Zosimo, cu care am venit să degustăm vinurile. Aceasta, apropos de concepțiile și mentalitățile potrivit cărora italienii sunt cei mai buni în bucătărie iar la vinuri se bat cu francezii doar. Nu cu noi, la nici un capitol. Dar el știe și o spune mereu în Italia, cu fiecare ocazie, că România nu este cea din presa din Peninsulă.

Astea trei merită pentru export sigur

Dar să continuăm cu ce a putut face un om cu pasiune, muncă și mulți bani pe aceste locuri.

Prezentarea vinurilor e una clasică dar primul lucru pe care l-am remarcat la sosire a fost paharul prezent pe masă. „Nici la Mariot nu aveau pahare din astea pentru degustare” se miră Carmello. Un element esențial care face diferența și arată totodată grija producătorului pentru detalii. Iar detaliile nu lipsesc aici.

Carmello adulmecă, miroase, privește paharele în lumină, simte parfumurile și le memorează pentru a le compara. Se discută, se descoperă oamenii, de vorbește despre cel mai bun liant al oamenilor: vinul. Din cele șapte vinuri prezentate, trei dintre ele merită o atenție deosebită: Feteasca albă, Sauvignon blanc și Feteasca neagră sunt mai mult decât bune. „Astea trei merită pentru export sigur”, se pronunță într-o limbă română pe care o stăpânește destul de bine. Feteasca neagră este însă altceva, este  maximul calității. Este expresia pasiunii pentru vin pe care producătorul Daniel Guzu o are. Aflăm că acesta este și cel mai premiat dintre vinuri.

Cireașa de pe tort o reprezintă spumantul realizat prin metoda champenoise,  un vin care poate oricând concura cu marele șampanii de pe piața mondială și care, nu întâmplător, a obținut bronzul la World Wine Awards Decanter 2015.

Dacă facem cantitate,  nu facem profit

Deși tineri pe acest sector, – vinul se îmbuteliază de numai 7 ani- , prin ridicarea standardului calității, a investițiilor în utilaje și oameni, anul trecut Casa Panciu a reușit să vândă circa 400.000 de sticle. Producția este vândută în special în România, dar și afară, în zone precum China, Hong Cong, Londra, California…

Vinurile Casei Panciu nu sunt dulcegăriile pe care le găsim pe mesele românilor, „moartea ficatului” care costă și mult, și sunt și de o calitate mai mult decât îndoielnică. Vinul este o artă iar pentru aceasta Daniel Guzu nu a făct rabat de la cheltuieli. „Focusul nostru e pe creșterea calității. Dacă facem cantitate,  nu facem profit. Sunt prea mulți care fac mult. Adică total opus logicii multor producători români. „Dacă mergi prin vie o să vedeți Sauvignonul că e tăiat în așa fel să nu obținem sub 10 t la ha. La Fetească sub 7 t. Producția la ha face diferența.

         Vizităm întinderile cât vezi cu ochiul ale viței-de-vie plantate de această fermă. Peste 50 de oameni sunt la tăiat, legat, curățat terenurile. Oameni veniți de prin toată Moldova pentru că în sat nu mai sunt apți de muncă decât puțini. Pe timpul culesului ei ajung și la 300, toți cazați în structuri construite special pentru asta.

        Toate miile de rânduri sunt ca la carte, așa cum le-am văzut în marile podgorii italienești sau franțuzești: desenate. Iar pentru aceasta, fan al vinurilor italienești”, Daniel Guzu a apreciat și profesionalismul lor într-atât încât și-a adus tehnolog din Toscana, patria vinurilor celebre. Nimic nu este întâmplător, nimc nu se face după ureche.  Dealurile au fost replantate cu Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc, Șardone, Băbească, Șarbă, Fetească, Pinot Noir, Fetească Regală (cu aceasta obțin mereu medalii), Muscat Otonel, Galbenă de Odobești.  Dincolo de soiurile de vin au fost plantate și soiuri pentru masă: Victoria, Michele Palieri, Hamburg… În total, mai bine de 120 de ha de vie.

Pe vârful dealului, într-o priveliște de basm, înconjurat de vii și livezi cât vezi cu ochii, se ridică un hotel. Până în toamnă va fi gata o structură cu restaurant, parc de joacă pentru copii, sală de conferințe, teren de tenis, parcare și tot ce are nevoie o locație de gen pentru a face fericiți oaspeții veniți aici.

 Pe versantul dinspre Panciu, 150 de hectare de livadă de  meri, peri, cireși ne încântă ochii… Pentru a nu mai vorbi de plantațiile de afin. Și lucrurile nu se termină aici. Vizităm crama, sutele de butoaie franțuzești, bazinele din inox și instalațiile de îmbuteliere a vinului, a sucurilor… Peste 20 de milioane de euro, muncă multă și pasiune au trasnformat acest loc într-un paradis terestru. Nu se cheamă nici Bordeaux, nici Toscana dar dealurile acestea dintre Putna și Șușița,  la poalele Măgurei Odobeștilor, sfințite de acest om de afaceri vrâncean, merită văzute măcar o dată în viață.

Cristi Merchea