Cât de greu i-o fi bunicii?

Cât de greu i-o fi bunicii?

Pregătiţi de drum nepoţii,
Parcă nu mai au răbdare
Să ajungă la bunica,
Vor răspuns la o-ntrebare.

– Cât de greu i-o fi bunicii
Să mai meargă la fântână?
Apa-i proaspătă şi rece
Dar bunica e bătrână.
Jumătate-n drum se varsă,
Jumătate-i plin ulciorul,
Într-o mână ţine cârja ,
Că abia-şi duce piciorul.

-Cât de greu i-o fi bunicii
Când stă trează-n toiul nopţii?
Se gândeşte şi se roagă,
Să-i mai vină-n prag nepoţii.
Sufletul atunci îi tânăr,
Inima în piept tresaltă,
Ea-i aşteaptă cu turtițe
Şi cu pâine coptă-n vatră.

– Cât de greu i-o fi bunicii,
Singurică în ogradă?…
Căci copii-s duşi departe,
Şi vin rar să o mai vadă.
A crescut nepoţi în poală,
Şi n-a dormit nopţi la rând,
Da-i tot singură, sărmana,
Şi mereu o vezi oftând.

Bucurie fără seamăn
Are-n lume o bunică,
Când pe seară deschid poarta,
Nepoţel şi nepoţică.
O iubesc şi-o strâng în braţe,
Ea, de-abia-şi duce ciupicii,
Iar nepoţii se întreabă;
Cât de greu i-a fost bunicii?…

Poezie preluiată di pe site-ul  vorniceninews.ro

Citiți și:

http://www.emigrantul.it/cea-mi-a-lasat-bunicul-arta-de-a-trai-cu-demnitate/