Cine a fost Ana Meșterului Manole?

Legenda Meşterului Manole, capodoperă a culturii populare românești, este  irevocabil legată de Manastirea Curtea de Argeș, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, din secolul al XVI-lea. Legenda a devenit în timp unul dintre miturile noastre fundamentale și anume că nimic nu se poate clădi şi nimic nu poate dăinui dacă nu are la bază un sacrificiu. În spatele acestei legende stau însă o serie de adevăruri istorice.

Legendarul Manole se dovedește a fi un personaj cu totul autentic, pe care istoria îl consemnează alături de Neagoe Basarab. “Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii, studiase în Italia, dar şi la Constantinopol, unde sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţase administrarea construcţiei unei moschei, al cărei constructorul-şef era Manoli din Niaesia. Manoli, pe care îl regăsim şi în baladă, era, cel mai probabil, armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiană din construcţia Mănăstirii”, explică Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş.

Legenda Meșterului Manole cunoaște peste 200 de variante, dar, în toate, se regăsește aceași poveste, având în comun mitul jertfei pentru creaţie şi nevoia înfăptuirii unui sacrificiu pentru trăinicia lucrării, fiindcă, aşa cum spune cunoscuta baladă, “Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A două zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar/ Lucra în zadar!”.

Lui Manole i se dezvăluie în vis necesitatea de a o sacrifica pe prima femeie care va veni să aducă bucate „la soț/ori la frate”. Ana, soția Meșterului Manole, este cea care sosește prima și, deși meșterul se roagă de Dumnezeu să o opreasca din drum, nimic nu poate împiedica sacrificiul. Zidirea Anei este momentul cel mai emoționant al legendei: „Iar Manea oftă/și se apucă/Zidul de zidit/Visul de-mplinit”.

O variantă istorică o consemnă pe Ana ca sora de lapte a lui Neagoe Basarab.

“Legenda culeasă de Vasile Alecsandri nu este singura care vorbeşte despre Meşterul Manole şi sacrificiul său suprem pentru ridicarea Mănăstirii. Există multe alte variante ale baladei Mănăstirii Curtea de Argeş care, puse cap, creează o imagine mai detaliată a Anei lui Manole. Ştim că personajul acesta a existat. Ana a fost sora de lapte a lui Neagoe şi fiica din flori a lui Pârvu Craiovescu şi se pare că a fost soţia acestui Manoli”, spune istoricul Ştefan Dumitrache.

O altă variantă aduce în prim plan faptul că Ana și-a gasit sfârșitul în timpul unei revolte a meșterilor.

“Neagoe a vrut cei mai buni meşteri la construirea acestei mănăstiri. Aşa l-a adus aici pe Manoli, a cărui prezenţă a stârnit invidii de partea celorlaţi meşteri, intrigaţi de faptul că domnitorul a chemat un străin că să ridice mănăstirea. Faptul că ceea ce ziua se ridica, noaptea se năruia este pus tocmai pe seama acestor invidii şi neînţelegeri care au apărut. Dimensiunile, planurile lui Manole erau sabotate de unii dintre ceilalţi meşteri. Nu de toţi, fiindcă Manoli a avut şi aliaţi care i-au recunoscut geniul. Unul dintre aceşţia din urmă este Vitus Stots, meşterul pietrar care a realizat ornamentele mănăstirii Curtea de Argeş, care, la rândul lui, studiase, ca şi Manoli, în Imperiul Otoman, tot pe lângă un arhitect armean”, explică istoricul Ștefan Dumitrache, care afirmă că, din cauza acestor neînțelegeri, construcția mănăstirii a durat 5 ani, o perioadă de timp destul de lungă, în condițiile în care la perioada respectivă construcția unei biserici dura cateva luni.
Istoricul ne dezvăluie că pe baza acestor neîntelegri, Ana și-ar fi putut găsi sfârșitul: “Ana şi-a pierdut viaţa în urma unei revolte a meşterilor şi a fost zidită în zidurile bisericii, iar acest lucru are legătură cu o veche tradiţie românească, << zidirea umbrei>>. Potrivit unui vechi obicei, unei persoane care stătea la soare şi căreia i se profila bine umbra, i se măsura, pe furiş, cu ajutorul unui bâte, înalţimea acestui profil. Jalonul se rupea la dimensiunea umbrei şi, ulterior, se îngropa în zidurile clădirilor. Legat de această practică străveche, se credea că cei care constatau că li s-a furat umbra, înnebuneau, de aceea întregul obicei trebuia să se facă pe ascuns”.

Mitul fundamental potrivit căruia nimic nu se poate clădi şi nimic nu poate rezista dacă nu are la bază un sacrificiu se adevereşte în unele din variantele legendei nu doar prin moartea Anei, ci şi prin cea a pruncului din pântecul femeii, deşi în folclor există versiuni potrivit cărora fiul avea să-şi găsească sfârşitul mai târziu:   ”Iar bietul Manoli,/ Meşterul Manoli,/ Când se încerca/ De-a se aruncă,/ Iată c-auzea/ Din zid că ieşea/ Un glas năduşit,/ Un glas mult iubit,/ Care greu gemea/ Şi mereu zicea:/ – Manoli, Manoli, Meştere Manoli!/ Zidul rău mă strânge,/ Ţâţişoară-mi plânge,/ Copilasu-mi frânge”.

Manastirea este ridicată, iar Manole, rămas pe acoperis, dupa înlăturarea schelelor, își construiește, precum ceilalți meșteri, aripi din „sindrili usoare”. În locul în care zborul lui s-a frânt s-a ivit un izvor (Fântâna lui Manole) care stă marturie și astăzi că sufletul mesterului genial rămâne nemuritor.

 

Inscripţia în slavonă de pe zidurile impunătorului lăcaş de cult de la Curtea de Argeş, despre care mulţi cred că ar localiza punctul în care Ana lui Manole ar fi fost zidită, nu are nimic de-a face cu acest lucru. Explicaţia este simplă, fiindcă legenda vorbeşte despre edificiul dinaintea actualei structuri a mănăstirii Curtea de Argeş – care datează abia de la 1886 (anul finalizării construcţiei pe care o vedem astăzi). “Este vorba doar despre o inscripţie în limba slavonă care aminteşte de donaţiile pe care un mare negustor al acelor vremuri le-a făcut mănăstirii”, explică istoricul Ştefan Dumitrache.

Considerată drept una dintre minunile arhitecturale ale acestei ţări, Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă un simbol al credinței ortodoxe și al jertfei poporului român. Mănastirea ăeste cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș, având hramul “Adormirea Maicii Domnului“.

 

Sursa: www.adevarul.ro