„Cine are salvie în grădină nu mai are nevoie de medic” – așa spune un proverb vechi. Salvia officinalis este o plantă erbacee cu flori divers colorate, (mici) cultivată ca plantă medicinală sau decorativă. Este originară din regiunile mediteraniene și de aici s-a extins în întreaga Europă și Asia, cunoscută și sub denumirile de jale, jaleș, salbie, șalvir, șalet sau șerlai.
Denumirea de salvie derivă din cuvântul latinesc ,,salvare” (a vindeca, a însănătoși).
Frunzele de salvie conţin un ulei volatil reprezentat prin substanţe terpenice, tuionă, tuiol, salven, sabinol. Frunzele mai conţin taninuri, principii amare, vitamina B1, C, săruri de potasiu, glicozide, polifenoli şi răşini.
Preparatele din frunze de salvie sunt utilizate pentru combaterea transpiraţiei excesive în diverse stări. De asemenea, preparatele din salvie sunt utile ca adjuvant în tratamentul diabetului zaharat, efect calmant asupra sistemului nervos, favorizează eliminarea gazelor, stimulează secreţia de bilă a ficatului, în unele dureri abdominale, în inflamaţiile mucoaselor (stomatite, gingivite, faringite, amigdalite) şi ale pielii sau în acneee, menține culoarea naturală și strălucirea părului.
Ceaiul de salvie se prepară prin infuzare – o linguriță de plantă uscată și mărunțită la 250 ml apă clocotită, se lasă la infuzat 15 minute.
Contraindicații:
Administrarea salviei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicată în general epilepticilor și femeilor care alăptează, căci are efect de oprire a lactației.