Comuna Cepari din Argeș întemeiată de un căpitan de oști sicilian

Există localități în România a căror întemeiere se pierde în negura timpului, scrie Lavinia Năstase pe revistaagressive.ro . În Argeș, comuna Cepari pare să fi existat cu mult timp înainte de Hristos iar acest lucru îl clarifică descoperirile arheologice de aici.

Prima atestare documentară a comunei Cepari este din anul 1519 în hrisovul dat de Neagoe Basarab la Piteşti vlastelinului Dragomir Ceparo sau Ceparu.

Realitatea istorică zice că a existat un Ceparo, căpitan de oști cu origini siciliene,  adus de Basarab I, informație  preluată din monografia comunei. Documentele bisericești îl dau drept ctitor al bisericii din Cepari tot pe Dragomir Ceparo, biserică refăcută ulterior de familia Balotă.

Numele comunei provine, spun istoricii, de la acest căpitan de oști, Dragomir Ceparul, venit de peste munți, din Țara Făgărașului, împreună cu Negru Vodă, pe la 1290. Rătăcindu-se acest căpitan de ceilalți, împreună cu vreo câțiva tovarăși, în urmărirea unor cerbi albi cum numai văzuseră,  a ajuns pe Valea Topologului. Dragomir Ceparo răni în picior o căprioară care se pare că era Crăiasa Pădurilor și pentru că i-a curmat viața, le-a dăruit voinicilor și căpitanului ținutul acela să se așeze la casele lor și să își întemeieze familii, mai scrie revistaagressive.ro.

Dar să lăsăm legenda să vorbească fiindcă nea Costică Nicoară, geambaș, fiul lăutarului cu fluierul David Nicoară de la Cepari, în 1974 redă această baladă unor culegători de folclor.

”Zi de vară până-n seară

Căprioara n-o aflară

Numa’ seara pe-nserate,

Când prind stelele-a clipi,

Şi umbrele-a prididi.

Voi, voinici din lumea toată,

Arcaşi harnici în săgeată,

Nu grăbiţi a da-ntr-o fată,

Inimă nevinovată,

Că veţi avea bună plată.”