Partea a II-a
Evitarea sarcinilor nedorite reprezintă o problemă antică, însă destul de recent au început să se caute soluții eficiente și sigure, în special în ceea ce privește contracepția hormonală, sector în care eficacitarea contraceptivă este mult superioară.
Vă prezentăm cea de a doua parte a materialului cu alte sfaturi și informații utile
CINE NU TREBUIE SĂ O UTILIZEZE
Înainte de a utiliza pilula se impune efectuarea unui examen medical, care să includă, de asemenea, și examinarea sânului.
De fapt, există unele contraindicații:
- tulburări grave ale aparatului cardiovascular;
- boli grave de ficat;
- prezența sau suspiciunea de tumori;
- pierderi de sânge altele decât menstruația, inca fara diagnostic.
Pentru cine suferă sau a suferit de următoarele afecțiuni: dureri de cap frecvente, hipertensiune, varice, astm, epilepsie, afectiuni psihice relevante, diabet, pilula nu este contraindicată în mod absolut, însă trebuie să se evalueze de la caz la caz, dacă se recomandă administrarea acesteia.
Medicul este cel care trebuie să stabilească dacă și care analize trebuie efectuate înainte de inițierea administrării pilulei și perioada tratamentului.
În ciuda deceniilor de utilizare și a milioanelor de femei care au utilizat pilula fără consecințe, încă persistă unele prejudecăți: cele mai greu de demitizat sunt cele cu privire la consecințele pe termen lung. Dar în prezent se poate afirma cu certitudine că pilula nu crește riscul de cancer, nu afectează în mod negativ fertilitatea în viitor, și nici nu expune la riscul, așa cum se tem unii, de apariția unor sarcini multigemelare o data cu suspendarea administrarii acesteia.
Conform celor mai recente studii, pilula are insa următoarele efecte benefice:
– reduce (prin suprimarea ovulației):
1) chisturile ovariene funcționale (foliculare și luteale)
2) tensiunea premenstruală
3) dismenoreea și durerile pelvine în timpul ovulației
4) riscul de cancer ovarian
– reducere incidența sarcinilor extrauterine
– reduce fluxul menstrual, având drept consecință un risc mai redus de anemie feriprivă
– incidență mai mică a menoragiei, pierderilor intermenstruale și neregularităților menstruale
– protejează împotriva artritei reumatoide, bolilor infecțioase pelvine și salpingitei
– reduce cu 50% incidența cancerului endometrial
– reduce cu 50% apariția mastodinie, nodulilor benigni la sân și mastozei fibrochistice.
SIGURANȚĂ
Pilula este practic sigură 100%; cazurile rare de eșec se datorează, în general, erorilor de utilizare a contracepției.
CONTROALE
Primul examen medical, efectuat după trei/șase luni de tratament, este necesar pentru a se verifica apariția unor eventuale efecte secundare, caracterul menstruației, greutatea corporală, presiunea arterială.
În plus, trebuie să se repete examenul obiectiv general, controlul vaginal și examenul de sân. Apoi, va fi suficient un control la fiecare 12 luni.
DURATA TRATAMENTULUI
Pilula poate fi administrată în continuu chiar și pentru perioade lungi de timp (mai mulți ani), fără a fi necesară întreruperea tratamentului (ferestre terapeutice) în cazul femeilor care nu prezintă tulburări sau complicații la controalele medicale.
De fapt, este deja dovedit științific că riscul de amenoree post-pilulă este independent de durata de administrare a acesteia, neînregistrându-se leziuni ireversibile la nivelul sistemului hipotalamo-hipofizar sau la nivelul ovarelor.
Nu se recomandă întreruperea frecventă a administrării pilulei, având în vedere cele de mai sus dar și faptul că, într-o asemenea situație, organismul este forțat de fiecare dată să se adapteze la noul regim hormonal; mai mult de atât, în timpul pauzei există un risc crescut de graviditate.
Inelul vaginal
Are același mecanism de acțiune ca și cel al pilulei și, prin urmare, aceeași eficiență, doar că hormonii, în loc să fie administrați pe cale orală, sunt absorbiți prin mucoasa vaginală.
Are forma unui inel, transparent și flexibil, din material biocompatibil, care se adaptează în mod natural la caracteristicile fiecărei femei în parte.
Inelul eliberează zi de zi o doză foarte mică de hormoni, care reduce la minimum efectele nedorite. În plus, absorbția transmucozală elimină una dintre etapele metabolice ale ficatului, reducând astfel ulterior impactul acestei metode asupra organismului.
Cu toate acestea, se aplică și pentru inel contraindicațiile enumerate deja pentru pilulă. Același lucru este valabil și pentru administrarea concomitentă cu alte medicamente, care îi poate compromite eficacitatea, in timp ce nu intervin episoadele de vărsături sau diaree.
Se introduce direct în vaginul femeii, o dată pe lună și se înlătură după trei săptămâni (asemenea celor 21 de zile de administrare a pilulei). Modalitățile de introducere și de înlăturare sunt simple și nu necesită verificarea poziției: pentru funcționarea corectă este suficient ca inelul să se afle în interiorul vaginului.
După o săptămână de pauză din momentul in care a fost înlăturat, în timpul căreia va apărea menstruația, se va introduce noul inel.
Plasturele
Este, de asemenea, o metodă hormonală: este un plasture pătrat, subțire și flexibil, de culoare bej, care se aplică pe piele (pe anumite zone recomandate) o dată pe săptămână timp de trei săptămâni pe lună. Apoi urmează, la fel ca și în celălalte cazuri, o săptămână de pauză, înainte de reînceperea unui nou ciclu de aplicare.
Și plasturele eliberează zi de zi o doză minimă de hormoni care blochează ovulația, garantând o eficacitate comparabilă cu cea a pilulei.
Avantajele absorbției transdemice sunt aceleași ca și cele menționate pentru inelul vaginal: eliminarea uneia dintre etapele metabolice ale ficatului si niveluri mai constante ale hormonilor administrați.
În prima perioadă de utilizare, este necesar a se verifica dacă plasturele aderă perfect pe piele. O zonă dezlipită ar putea compromite eliberarea hormonilor și, prin urmare, siguranța contraceptivă.
Contracepție de urgență (pilula de a doua zi)
În Italia se comercializează două tipuri de contracepții de urgență: cea care acționează până la 72 de ore (3 zile) după actul sexual, numită pilula de a doua zi și cea mai eficientă, de puțin timp pe piață, care acționează până la 120 de ore (5 zile) după actul sexual, numită și pilula de a 5 zi.
Este necesar a se preciza, în primul rând, că pilula de a doua zi și pilula de a cincea zi nu sunt pilule avortive. Pilula de a cincea zi și pilula de a doua zi sunt un tip de contracepție de rezervă …sau sunt utilizate atunci când propria metodă contraceptivă nu a funcționat în mod corespunzător, sau în cazul în care în timpul actului sexual nu s-a folosit nici o metodă de contracepție și nu se dorește o sarcină.
Câteva exemple: în cazul spargerii prezervativului sau atunci când se constată că acesta a fost inserat greșit, atunci când inelul contraceptiv a fost scos sau plasturele nu a fost aplicat din nou după acea pauză de 7 zile, sau dacă s-a dezlipit; în cazul neadministrării pilulei sau în cazul în care au avut loc episoade de diaree sau de vărsături, sau atunci când are loc un act sexual nedorit sau neprogramat.
Cu toate că acum sunt de uz comun, definițiile “pilula de a cincea zi” și “pilula de a doua zi” nu sunt corecte, întrucât acestea trebuie sa fie administrate cât mai repede posibil după actul sexual cu “risc de sarcină”; din acest motiv, în prezent, se preferă utilizarea definițiilor “contracepție de urgență” sau “contracepție de rezervă”.
Contracepția de urgență nu este o contracepție obișnuită, ci una ocazională și de urgență. Este recomandată pentru a rezolva problema pe moment, însă nu reprezintă un instrument ce poate fi utilizat întotdeauna.
Cele două medicamente acționează întârziind ovulația cu câteva zile, permițând astfel așa-numitului act sexual cu risc să nu fie fertil. Cu toate acestea, în timp ce formula bazată pe Levonorgestrel, adică pilula ce acționează până la 72 de ore după actul sexual, nu este în măsură să blocheze procesul care duce la ovulație atunci când acesta a fost deja inițiat, noua pilulă, pe bază de Ulipristal Acetat, este în măsură să întârzie ovulația chiar și atunci când procesul care duce la ovulație este deja în curs. În orice caz, se aplică întotdeauna regula conform căreia trebuie administrată cât mai repede posibil. De fapt, pilula de a cincea zi (cea bazată pe Ulipristal Acetat), administrată în primele 24 de ore de la actul sexual cu risc de sarcină nedorită, este de până la trei ori mai eficientă decât pilula de a doua zi pe bază de Levonorgestrel și de două ori mai eficientă în cazul în care se administrează în termen de 72 de ore.
Pentru obținerea unei pilule de urgență este necesară prescripția medicamentoasa a medicului, de aceea în caz de nevoie trebuie să vă adresați unui centru de planing, propriului ginecolog sau medicului de familie, care va evalua necesitatea de administrare a acesteia și eventualele contraindicații.
Pilula de a cincea zi nu se administrează în cazul în care sarcina exista deja, de aceea, va trebui să i se puna la dispoziție medicului un test de sarcină cu doză beta Hcg. Un test ușor de găsit în farmacii, care se folosește pentru a exclude o eventuală sarcină anterioară actului sexual care necesită administrarea pilulei.
Este bine de știut că pilulele contraceptive de urgență:
- deși sunt foarte eficiente (de la 95% până la peste 99%), nu previn sarcina în toate circumstanțele. Dacă după ce a fost administrată intervine o întârziere mai mare de 5 zile a ciclului menstrual se impune efectuarea unui test de sarcină;
- tolerabilitatea pilulei de a cincea zi și a pilulei de a doua zi este echivalentă, acestea fiind bine tolerate;
- acționează prevenind fecundarea ovulului, fiind în măsură, în funcție de tip, să întârzie ovulația cu câteva zile înainte de începerea procesului care duce la ovulație (pilula de a doua zi), sau chiar și după începerea acestuia (pilula de a cincea zi), însă dacă ovulația a avut loc deja și ovulul a fost fecundat, medicamentele nu mai sunt eficiente;
- nu pot fi utilizate ca și contraceptiv regulat;
- nu pot întrerupe o sarcină existentă;
- nu sunt eficiente în cazul eventualelor acte sexuale neprotejate care au loc după administrare.
Ca și în cazul pilulei clasice, există unele medicamente care pot interacționa cu pilulele contraceptive de urgență, și anume:
- unele medicamente utilizate pentru tratamentul epilepsiei (fenobarbital, fenitoină, pirimidonă, carbamazepină)
- unele medicamente utilizate pentru tratamentul infecțiilor cu HIV
- unele medicamente utilizate pentru tratamentul anumitor infecții bacteriene (rifabutină, rifampicină, grizeofulvină)
- preparate pe bază de plante medicinale care conțin sunătoare (Hypericum perforatum).
Prin urmare, este necesar, în cazul în care se impune administrarea contracepției de urgență, să comunicați medicului eventualele medicamente utilizate concomitent.
Ai nevoie de o consultatie contraceptiva? Trebuie sa faci un control medical?
Adreseaza-te la AIED, asociatia care de 63 ani se ocupa in Italia de starea de sanatate a femeilor, a cuplurilor, a tinerilor si a tuturor acelora care au ales sa traiasca liber si constient propria sanatate si sexualitate.
AIED din Roma are mai multe servicii medicale si echipamente ultramoderne, cu preturi sociale. Pentru a rezerva apeleaza la numerele: 06/8557731 – 06/42825314 – 06/42881454.
Nu neglija sanatatea ta. Suna imediat. Cititorii care se vor prezenta cu o copie a acestui articol vor beneficia de o reducere de 20%.
Pentru relatii in limba română te poti adresa la: iancu@iol.it
Traducerea dr. Adrian Iancu
(citiți partea a treia în următorul număr)
Citiți aici prima parte a materialului: http://www.emigrantul.it/contraceptia/