Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Într-un material din 12 septembrie a.c. vă spuneam despre cum se făceau bani la negru la Accademia di Romania din Roma, o instituție emblematică a statului român. Am primit mici amenințări voalate și ceva critici de la câțiva care au lucrat acolo, probabil deranjați că lumea a aflat anumite matrapazlâcuri cu care se ocupă cei cărora statul le acordă încrederea de a-l reprezenta afară.
În perioada 17- 20 octombrie, o echipă a Corpului de Control al MAE, condusă de însuși șeful acesteia, a efectuat o „vizită” la instituția românească din Roma. Ce a găsit aceasta nu știm. Situația a fost atât de încâlcită și gravă încât a fost necesară venirea și a unui procuror DNA. Iar urmările au început să apară imediat: personal mai atent, dispus să vorbească mai frumos și încă un lucru despre care vă vorbeam în materialul precedent:
Luni, 23 octombrie, pe la 9 dimineața, era agitație în fața clădirii Academiei. Se aștepta un transport. Cu o întârziere de circa 40 de minute, o mașină a unei firme de mutări și-a făcut apariția pe viale delle Belle Arti și a parcat cu spatele pe treptele de la intrarea de jos a Academiei.
Aici câteva persoane au descărcat, ghiciți ce? Da, pianul casat dar împrumjutat ulterior unei asociații al cărei președinte este tot o româncă.
Pentru o mai bună prezentare a lucrurilor, vă furnizăm și documentele prin care acest pian, evaluat în actele de casare la 28.500 lei vechi (!) (în timp ce alte lucruri sunt mult mai scumpe: un pikup Technics costa la cumpărare 799.500 lei vechi) și o serie de fotografii din momentul descărcării acestuia.
Într-o discuție cu unul dintre foștii angajați ai instituției mi s-a reproșat de ce am dat publicității acest lucru, mai ales că acest pian era stricat, nefuncțional, inexistent pentru că fusese casat și, deci, dacă „nimic a fost împrumutat, nimic se va întoarce”. Iată că „nimicul” s-a întors și a fost montat din nou în Academie.
Din datele documentelor ilustrate reiese cum cei care au efectuat inventarul au mințit cu bună știință. La propunerea acceptată de casare a unor obiecte, cu siguranță multe dintre ele nefuncționale dar unele încă bune, comisia declară că din demontarea aparaturii „a rezutat cantitatea de circa 11 kg de materiale feroase, care au fost transportate la pubelele destinate acestora din afara orașului.” Numai că, în 2007 nu exista așa ceva. La acea vreme materialele feroase, lemnul, plasticul etc puteau fi aruncate doar la centrele care le colectau și unde, de multe ori, trebuia să plătești. Iar aceste centre existau și în oraș, nu doar afară (ex. zona Casilina sau Palmiro Togliatti). Mai mult, în lista cu materiale casate există și 12 stingătoare de câte 6 kg capacitate. Ori, dincolo de faptul că acestea nu se aruncă ci sunt preluate de către pompieri (vigili del fuoco), ele cântăresc goale, fiecare, câte 3,5 kg. Înmulțit cu 12 bucăți se ajunge la greutatea de 42 kg fier! Deci numai acestea singure aveau mai mult decât tot materialul feros declarat în procesul verbal.
Acestea sunt nimicuri în comparație cu alte „combinații” practicate de către unii angajați ai instituției. Interesant este de știut dacă cei de la Corpul de Control au reușit să afle și unde se duce benzina și motorina pe care cei din academie o primesc dar nu o consumă, dar pe care o vând lejer la benzinăria din colț pe sume nu indiferente. O perioadă chiar a circulat o parte din bonurile de benzină pe care aceștia le primeau, acum ieșite din uz și înlocuite cu un alt sistem. Un alt sistem la fel de bine fraudat pentru că românul e inventiv.
Și pentru că și la Venezia avem un Institut Cutural Român unde tot români au lucrat și lucrează (cu aceleași metehne) Corpul de Control a plecat spre orașul lagunelor să afle cum au fost folosite fondurile pentru protocol artificial umflate și alte nereguli ieșite la iveală din anumite rapoarte.
A fi diplomat, (cu excepțiile de rigoare) nu înseamnă să te mulțumești doar cu salariul și facilitățile obținute de la stat pentru misiunea pe care o ai. A fi diplomat înseamnă, pentru unii, stoarcerea la maxim a acestor facilități, exploatarea lor până dincolo de limitele legale: protocoale fictive cu bani neconsumați pe ele, dar băgați în buzunar, cumpărături în bijuterii și în alte magazine ce nu țin de necesitățile protocolului… Are balta pește și ei știu asta, adică știu cum să măsluiască. Pentru că lăcomia nu are margini iar mijloacele sunt dintre cele mai inventive.
La fel cum s-a întâmplat anul acesta și la consulatul din Roma unde doi funcționari, avizi de arginți, i-au impus celui cu firma de distribuție a cafelelor, apei și dulciurilor di incintă să le dea lor nici mai mult nici mai puțin decât jumătate din încasări! Lucrurile ar fi mers probabil mult înainte dacă, în nesimțirea lor, aceștia nu ar fi întins coarda până ce a pocnit.
Povestea în episodul următor.
Cristi Merchea, imagini: Anca Mihai
