Cu ţambalul prin Italia

Cântă de vreo 6 ani pe străzile pietruite ale Perugiei.

În centru, în marea piaţă a oraşului, sub coloanele catedralei sau lângă vreun restaurant plin de turişti, îşi instalează instrumentul şi cântă melodii de te ung la inimă.

Prima oară când l-am auzit am rămas nemişcată în mijlocul drumului. În zona respectivă nu trec maşini iar liniştea înserării ducea departe dorul lui de casă: “Zaraza”, “ Trandafir de la Moldova”…

Părea ireal, m-am apropiat tiptil, de parcă ar fi fugit minunea.

Unii vor spune că nu-i mare lucru, cântăreţi ambulanţi sunt la tot pasul! Or fi, dar depinde cum cântă. Şi nu toţi au acea demnitate care oferă vibraţii de suflet fără să ceară nimic.

        bogaţii nu se uită la noi

       Costel Feraru e din Iaşi, are cinci copii acasă, mari ce-i drept, lucrează toţi în România, cu salariile alea mici de se termină-ntr-o săptămână. Aşa că el cântă-n Italia pentru ei, opt luni pe an: când vine frigul se-ntoarce-n ţară, nu prea mai sunt turişti şi nici n-are cum să cânte pe ploaie şi vânt tăios.

• Se bucură românii de aici să te asculte?
• Cum să nu, bieţii de ei, că le e dor de casă mereu! Atât că nu-mi pot lăsa bani în cutiuţă, muncesc mult aici şi trimit bani în ţară. Mai degrabă dăruiesc românii care vin ca turişti, nu se aşteaptă să audă cântecele noastre populare aici!

Ştie şi interpretează cântece din toată lumea, ruseşti, franceze, spaniole, trece de la “ Ochi negri” la tangouri celebre.

Turiştii privesc încântaţi, n-au mai văzut ţambal şi nici atâta dibăcie.

• Ţi se întâmplă să fii chemat la petrecerile italienilor?
• Cum să nu, am cântat şi la nunţi pentru ei. Dar nu se compară cu românii, sunt reci, grăbiţi, mănâncă un pic, beau un pahar de vin şi pleacă. Nunţile lor durează puţin, nu ştiu să se distreze ca noi şi parcă fac doar act de prezenţă. La noi… o nuntă zguduie tot satul, se păstrează obiceiurile. Ei le-au pierdut, parcă nu au suflet uneori.
• Te-ai gândit vreodată c-aţi putea să vă adunaţi mai mulţi cântăreţi şi aţi putea face un concert pentru românimea de aici?
• Degeaba ne gândim noi, organizatorii de spectacole aduc oameni din ţară, cântăreţi care au aceeaşi pricepere cu a noastră, dar pentru care se primeşte comision. Noi stăm aşa, în bătaia vântului, tot turiştii străini ne apreciază mai mult.
• Şi cât ai de gând să mai cânţi aşa?
• Cât oi putea! Am autorizaţie, sănătate să am, că-n România nu se schimbă repede lucrurile! Faci foame acolo chiar şi dacă lucrezi. Mă gândesc să plec spre Napoli, acolo sunt şi mai mulţi turişti şi am auzit că oamenii sunt mai calzi, mai buni la inimă. Am auzit că te simţi aşa, mai “acasă”! Sunt mai săraci decât în alte părţi ale Italiei, de aia. Şi ştiţi dvs, săracul e mai primitor, dă şi din puţinul lui!
• Dar de ce nu cauţi tu un oraş bogat, luxos, unde se-nvârt bani grei?
• Ştiţi de ce? Pentru că bogaţii nu se uită la noi, le place muzica noastră, da, dar nu se coboară de pe piedestal. Noi suntem printre ultimii în lumea asta, doamnă dragă. Îi bucurăm pe toţi, dar tot cine are suflet ne înţelege.

Şi sufletul e cam mic la cine are portofelul plin.

P.S.  Costel Feraru a fost remarcat de reportera Irina Păcurariu în timpul înregistrărilor pentru documentarul “Exodul mamelor” şi muzica lui face parte din coloana sonoră ale celor patru episoade transmise de TVR.