La sfârșitul lunii martie, la Milano au fost prezentate în cea mai mare sală de sport din Italia dedicată cățăratului, (Rock Spot Nord Ovest din Pero, la periferia orașului) noile mașini Dacia din seria specială Brave. O „popunere transversală a gamei” așa cum precizează ilmessaggero.it, secțiunea Motori. O serie caratcterizată prin stilul crossover cu un conținut bogat.
Francesco Fontana Giusti, șeful biroului de comunicare al grupului renault în Italia, a precizat că, din 2007, dacia a reușit să vândă peste 291.000 de bucăți, numai în primele două luni ale lui 2017 creșterea fiind de 12,4%, cu 1200 de mașini mai mult. Un succes alimentat și de noua serie a modelelor Brava
Începând cu data de 8 aprilie, mașinile din noua serie sunt în vânzare în autosaloanele italienești, ele distingându-se prin culoarea gri Islanda, jante în aluminiu de 1„6 inch, volan în piele, climatronic manual, sisteme infotainment cu navigator satelitar (Media Nav Evolution), parcare asistată prin cameră video, control automat al vitezei (cruise control), geamuri electrice anterioare și posterioare etc.