DAN DIACONESCU este acuzat că s-a folosit de calitatea sa de la postul OTV pentru a şantaja mai multe persoane, informează România TV. Totodată, instanţa i-a interzis mai multe drepturi, pe o durată de trei ani după executarea pedepsei principale. Sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs.
Din pedeapsa primită de Dan Diaconescu va fi scăzută perioada în care a fost reţinut şi arestat, respectiv din 22 până în 25 iunie 2010. Procurorul de şedinţă al DNA a cerut pe 6 decembrie instanţei Judecătoriei Sectorului 1 condamnarea lui Dan Diaconescu la două pedepse a câte nouă ani de închisoare pentru două infracţiuni de şantaj.
De asemenea, procurorul a mai cerut pentru Doru Pârv o pedeapsă de opt ani de închisoare şi pentru Mitruş Ghezea o pedeapsă şapte ani de închisoare pentru şantajarea mai multor persoane prin intermediul unor emisiuni de televiziune realizate de OTV.
Procurorul Cameluş Păduraru a mai solicitat ca cei trei inculpaţi să plătească, în solidar, 30.000 euro şi 42.000 lei primarului comunei Zărand, Ion Florin Moţ, suma pe care edilul le-a remis-o acestora în urma şantajului exercitat în perioada mai – septembrie 2009.
DAN DIACONESCU, acuzat de şantaj
Potrivit unui comunicat al DNA, Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiţiei pentru două infracţiuni de şantaj.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată pentru şantaj Doru Pârv, realizator la OTV şi administrator la SC Kundalini SRL, recidivist postexecutoriu, şi Mitruş Ghezea, fost realizator la OTV şi fost director general al publicaţiei ‘Atac la persoană’.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada mai – septembrie 2009, inculpatul Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât şi indirect, prin intermediul coinculpatului Pârv, asupra unui primar al unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro.
DAN DIACONESCU, acte repetate de ameninţare
Sursa citată menţionează că, sub presiunea acestor ameninţări, primarul respectiv i-a remis efectiv inculpatului Pârv suma de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu.
DNA precizează că, în cursul lunii aprilie 2005, inculpatul DAN DIACONESCU a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii, cât şi indirect, prin intermediul inculpatului Ghezea, realizatorul emisiunii ‘Semnal de alarmă’, difuzată pe acelaşi post de televiziune, asupra unui om de afaceri, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.
Procurorii au cerut nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu
Procurorii anticorupţie au cerut nouă ani de închisoare pentru Dan Diaconescu şi opt ani pentru Doru Pârv, în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand şi a unui om de afaceri, pentru sumele de 200.000 şi respectiv 100.000 de euro. Pentru al treilea inculpat din dosar, Ghezea Mitruş, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cerea şapte ani de închisoare.
Sentinţa nu este definitivă, poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.