Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Eu îmi iubesc țara chiar dacă am plecat din ea cu mulți ani în urmă.
Doina Mustățea __________
După atâția ani nu mai contează că m-a izgonit de acasă lăsându-mă fără un loc de muncă și un mijloc de trai decent. Eu tot o iubesc. Așa suntem noi, românii: patrioți, iubitori de glie și trecutul ei glorios. Cică nu-i bine și sănătos să trăiești și să te hrănești spiritual cu trecutul glorios al strămoșilor tăi ci trebuie doar să te mândrești cu asta și să demonstrezi că tu, în prezent, poți să faci mai mult din respect față de memoria și jertfa lor.
Și pe români îi iubesc pentru că s-au născut în aceeași țară falnică în care m-am născut și eu. De când tot pribegesc prin Europa, în fiecare concediu mă întorc acolo unde-mi sunt rădăcinile și tot acolo am lăsat vară de vară agoniseala din „aventura” pribegiei mele. Ori de câte ori ajung acasă, iubesc să respir aerul românesc, îmi umplu pămânii cu el și îmi vine să mi-l păstrez acolo ca să-l pot duce cu mine oriunde mă poartă nevoia găsirii unui trai decent. Acasă nu-l pot avea, dar cu toate astea, iubirea de pământ strămoșesc îmi rămâne în suflet ca și cum m-aș fi născut cu ea acolo.
Cu câtiva ani în urmă, când un comerciant de cartele telefonice s-a supărat ca am uitat să vorbesc limba strămoșească și în loc de cartelă i-am cerut „scheda”, din dragoste față de el ca român am decis să nu-l mai supăr cu nesimțirea mea și, în anul următor, am venit să-mi văd iubita țară cu telefonul cu numarul italian încărcat, suficient cât să îl folosesc o lună.
Și la piață când, într-o zi, am mers să cumpăr câteva legume, și mie, celeii plecate în lumea largă de mulți ani, mi s-a așternut uitarea peste memorie și am pronunțat un cuvânt în italiană în locul celui românesc. A avut dreptate zarzavagiul să mă înjure de parcă o ostoisem pe mumă-sa în cavitatea bucală și degeaba a pierdut timpul aruncându-mi în față cum că „cele trei luni de când eram plecată în Italia” (știa el sigur ca doar ultimile trei luni mi le petrecusem în afara țării) m-au făcut sa uit limba pe care o vorbea mama mea când m-a născut. Dar este românul meu și„ din dragoste pentru el și familia lui„ am decis că sunt prea nesimțită ca să merit să cumpăr prețioasele lui legume românești, cumpărate la rându-i din cine știe ce depozit cu legume turcești, și am plecat „rușinată” de crima de a fi uitat de unde am plecat și de limba acestui neam plin de eroi.
Ca și cum nu fusesem suficient de nerecunoscătoare până atunci, nevoia m-a împins să merg și la coafor. Aglomerația m-a făcut să aștept două ceasuri pentru o tunsoare. Multe pribege ca și mine își așteptau rândul cuminți pe scaune. Ajung, în sfârsit, în fața oglinzii, pe scaunul unde coafeza îmi tăia cu indiferență părul. Numai ce o aud că îmi șopteste ușor la ureche: „le vezi pe fufele alea două? Sunt venite din Italia. Erau două proaste înainte de a pleca iar acum au venit la coafor să se aranjeze, ca să pară și ele doamne. Și apoi le cunosc, au mai fost la mine, nu lasă ciubuc niciodată”. Mă uit la „fufe”, erau două femei normale, îmbrăcate normal, care își așteptau rândul decent să le fie tăiat și aranjat părul. Am iubit-o atunci și pe coafeză pentru că suntem mereu datori să ne iubim aproapele și, tot din dragoste pentru cei ca ea, de atunci, în anii următori, mi-am tăiat părul cu puțin înainte de începerea concediului, în Italia.
De foarte multe ori am auzit afirmații cum că „vin în țară că să îmi rezolv gratis problemele de sănătate”. L-am iubit și pe medicul dentist când i-am plătit lucrările pe care mi le-a făcut la dantură (dentistica este o ramură privată și serviciile sunt plătite de toți, nu puteam să fac excepție eu, pribeaga). Alte servicii medicale nu am cerut, deci, cei pe care eu îi iubesc – pentru că sunt români de-ai mei-, m-au acuzat pe nedrept cum că statul roman mi-ar da ceva gratuit ce nu merit pentru că am ales să locuiesc și să muncesc in altă țară. Atunci când am nevoie de servicii medicale statul italian mi le oferă în baza contribuțiilor vărsate lunar în numele meu la sănătate.
I-am iubit ca pe niște români de-ai mei și pe medicii care mi-au tratat părinții „gratuit” dar totuși contra unor spăgi deloc de neglijat în schimbul citostaticilor care le permiteau să rămâna-n viață… De atunci am decis ca problemele personale să mi le rezolv oriunde, numai în Romania nu, pentru că nu este corect din partea mea să iubesc medicii înjurându-i de fiecare dată când vor șpagă și, chiar dacă ar vrea să te trateze, nu mai au cu ce pentru că în spitale lipsesc medicamentele vitale cu desăvârșire, fără să conteze că bolnavii au cotizat la sănătate toată viața.
Am iubit Romania și voi continua s-o iubesc pentru că este pământul unde s-au născut străbunicii, bunicii și parinții mei, este pământul unde ori de câte ori privesc cerul mi se pare mai senin și mai frumos decât în oricare alt colț de lume.
Îi iubesc pe români așa cum îmi iubesc propria familie, de aceea am decis ca în acest concediu să nu îi mai deranjez și să îi mai enervez, să îi las să vândă doar cartele, nu „schede”, la piață zarzavagii să nu mai audă o nesimțită ca mine spunandu-le „basta” în loc de „gata”, coafezele să nu mai piardă timpul cu scurtarea parului meu așteptând zadarnic meritatul ciubuc iar taximetristii să nu se mai împiedice în trafic de cei ca mine care, din aroganță și dorința de spectacol, vin în vizită acasă la ei cu mașini închiriate (apropo, de unde o fi ieșit zvonul ăsta?). Eu personal nu am cunoscut pe absolut nimeni care a venit în iubita noastră țara cu o mașină închiriată și nu cea proprie.
Ei bine, de anul acesta am decis ca în fiecare vară să aleg o destinație diferită pentru concediu și să „enervez” pe alții plătindu-le „schedele”, tunosoarea, serviciile medicale și taximetria. De ce să îi supăr pe românașii mei, de ce să le fac zile fripte când ei fără mine trăiesc liniștiți și fericiți? Voi necaji pe alții, cheltuindu-mi banii în țările lor.
Cu siguranță la fiecare sfârșit de vacanță îmi vor mulțumi că am ales să îmi cheltui banii la ei și nu în altă parte.
