De ce ne batem joc de noi?

 

 

 

 

 de Liliana Angheluță _____

 

De ce ne batem joc de noi?

De foame, desigur!

Mă refer la munca la negru, la faptul că acceptăm orice, plecăm capul şi încuviinţăm să ne punem viaţa-n joc, renunţând singuri la orice drept.

Da, sărăcia, lipsurile te fac să nu ai alternativă uneori.

Dar când ai sau când ai putea schimba ceva, măcar în timp, de ce n-o facem?

N-avem grijă de noi suficient, uneori parcă ne batem singuri joc de propria viaţă, privim doar la ziua de azi, când, desigur, trebuie să mâncăm şi să ne-ncălţăm.

Sau să ne hrănim copiii, mulţi rămaşi acasă.

Dar suntem conştienţi cu adevărat la ce riscuri ne supunem?

Câţi dintre noi nu au auzit:

• Bine, poţi veni la lucru, am nevoie de cineva, dar vezi că pot să-ţi fac contract de 20 de ore, atât, nu mai mult, să nu mă-ncarc cu taxe.

Şi noi, bucuroşi oricum, acceptăm.

Cunosc multe românce în orăşelul în care locuiesc, majoritatea îngrijesc bătrâni sau fac curăţenie prin casele lor.

Doar patru din cele pe care le cunosc au contract de muncă, restul lucrează la negru de mulţi ani.

Aleargă, spală, calcă, freacă podele şi curăţă geamuri, îşi rup spatele ridicând greutăţi şi nu au nici drept la concediu, nici asigurare de sănătate, nu vor avea drept la pensie şi nici de şomaj!

Că veni vorba, ştiţi că din acest an s-a modificat legea în Italia?

Practic, prin Jobs Act, toţi cei care au un contract sub 24 de ore de muncă săptămânal nu mai au drept de şomaj. Un sfert din lucrătorii domestici rămân astfel pe dinafara sistemului de protecţie socială.

Şi ceea ce e cumplit e că mulţi dintre ei lucrează, de fapt, mult mai multe ore, dar au acceptat ca-n contract să fie trecut altceva.

Spre binele patronilor, cu grijă pentru faptul că ei ar trebui să plătească taxe mai mari.

Oameni buni… dar chiar ne pasă mai mult de buzunarul lor decât de viaţa noastră?

Credeţi că lor le pasă de noi, de faptul că putem rămâne oricând suspendaţi, la limita supravieţuirii?

Oare de asta am emigrat, să ne trezim şi pe aici amărâţi?