De ce se îmbuteliază vinul în recipiente de 750 ml?

V-ați întrebat vreodată de ce se îmbuteliază vinul în recipiente de 750 ml?

       Două ar fi motivele, fără a intra aici în istoria sticlei de vin, o realitate fascinantă, povestită documentat de către Jean Robert Pitte în cartea sa „Istoria sticlei de vin” apărută la noi „Baroque Books & Arts”.

       La sfârșitul secolului al XVII-lea, – sticla intra tot mai mult în comerțul franțuzesc și englezesc  al vinului – sticlele aveau volume relative, date în special de  capacitatea sticlarilor de a le sufla. Adică de capacitatea lor pulmonară, mai ales că la acea vreme nu exista nici industrie iar topirea și prelucrarea se făcea exclusiv manual, în condiții nu tocmai ușoare. Astfel, unul din motive este chiar acesta: capacitatea pulmonară a sticlarului, aceea de 750 mililitri.

     

 O măsură relativă, cum spuneam, mai ales că sistemul metric nu fusese adoptat de Marea Britanie care îl folosea pe cel al măsurilor englezești. Dat fiind faptul că eglezii foloseau galonul (1 galon = 4,5424 l, capacitate impusă de Camera de Comerț din Bordeaux în 1908) ca măsură a vinului iar importul acestuia din Franța se făcea în butoaie de 50 de galoane,  adică echivalentul a circa 225 l, dintr-un astfel de butoi se puteau îmbutelia 300 de sticle de câte 750 ml. „Pentru producători și comercianți această cifră rotundă era preferabilă, întrucât ajuta la simplificarea calculelor contabile”, scrie valeriu Stoica în prefața cărții sus amintite.

       Ambalarea se putea face – și se face și astăzi – în cutii de 6 butelii de 750 ml, adică echivalentul unui galon. Măsură sigură, precisă.

       Mai mult, spune Valeriu Stoica, măsura de 750 ml este cea mai potrivită cantitate pentru o pereche de îndrăgostiți, celelalte măsuri, de 187 și de 375 ml fiind pentru zgârciți, cea de 1 litru pentru cheflii sau risipitori.

      Cert este că la începutul secolului al XIX-lea francezii și englezii au ajuns la un acord în folosirea acestei măsuri, devenind universală.

      Două sunt modelele cele mai folosite astăzi: cea bordeleză (de la Bordeaux) și cea burgundă.

Banala și uzuala sticlă poate fi obiect de cercetare și, așa cum spuneam mai sus, poate avea o istorie fascinantă. ca cea a cărții Jean Robert Pitte care merită citită.

 

 

Cristi Merchea