[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

De nebun…

De nebun…

Vasile David

Eu nu mai sunt la fel de iertător,

De când un vânt rebel mă-mbătrânește,

Inima-mi doar o umbră mai iubește,

De-aceea și vecinul mă uimește

Că nu pricepe ce-i acela „dor”.

 

Ne-am depărtat de toate ale noastre!

Dar eu m-am săturat să mai ascult

Ceea ce-mi bagă-n țeastă un incult

Și am plecat din ȚARĂ cam demult

Privind spre norii din zările-albastre.

 

Îmi strigă Fritz, Giovanni, sau Luis,

Că sunt un voiajor cu Țara-n geantă,

Că n-am ținuta aia elegantă,

Că seamăn cu-o paragină vivantă

Și am în sânge nadă spre abuz.

 

Normal că-mi trezesc mușchii și le spun

Că-n Țară curge miere, brânză, lapte,

Copiii dorm pe pături de-aur coapte,

Că burțile sunt groase și răscoapte,

Doar eu colind prin lume de nebun.