De nebun…
Vasile David
Eu nu mai sunt la fel de iertător,
De când un vânt rebel mă-mbătrânește,
Inima-mi doar o umbră mai iubește,
De-aceea și vecinul mă uimește
Că nu pricepe ce-i acela „dor”.
Ne-am depărtat de toate ale noastre!
Dar eu m-am săturat să mai ascult
Ceea ce-mi bagă-n țeastă un incult
Și am plecat din ȚARĂ cam demult
Privind spre norii din zările-albastre.
Îmi strigă Fritz, Giovanni, sau Luis,
Că sunt un voiajor cu Țara-n geantă,
Că n-am ținuta aia elegantă,
Că seamăn cu-o paragină vivantă
Și am în sânge nadă spre abuz.
Normal că-mi trezesc mușchii și le spun
Că-n Țară curge miere, brânză, lapte,
Copiii dorm pe pături de-aur coapte,
Că burțile sunt groase și răscoapte,
Doar eu colind prin lume de nebun.