Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
„Amestecă mereu ca să nu se prindă”!
Amestec în vâscoșenia sufletului cu linguroiu’ mistic al destinului sculptat cu măiestrie de mâinile bătătorite-n artroze ale uni meșter făurar de „undeva” de la o margine de drum.
Amestec o seară caldă de septembrie cu miros turbat de cimbru abia șmicurat peste fatidicul an de mult prea puțină grație 2020, undeva la Dridu. Motanul Tom pricopsit de pe la vecini face „cozonăcei” pe o pernă veche fredonându-și tinerețile-n tors de tractorist purecos și sociabil. După 7 ore de muncă în echipă „cuscrească” ingredientele pregătite cu iubire au fost aruncate după rânduiala din strămoși în hăul fierbinte al ceaunului.
Miros a jar și fum, vinete și ceapă. Miros în toamna mea a toamnă abia-ncepută. Miros deci exist! Covid free! Miros a aburi de zacuscă tânără. Amestec calm, deplin, împăcat în neliniștea mea cu gust de scotch de 12 ani.
Amestec trecut cu viitor
„Ca să nu se prindă”.
Amestec tremur, lacrimă, măiestrie și declin.
Amestec spaimă, gând,urlet, zâmbet.
„Ca să nu se prindă”.
Arunc în ochiul ciclonic al zacuștii îndoieli canibale despre un trecut neîntâmplat încă sau un viitor demult uitat care nu mai e cum a fost.
„Ca sa nu se prindă”.
Devin alunecosul absolut ca să nu se prindă de mine griji, nevoi, dorințe și-ndoieli care mă bombardează meticulos, necontenit în ăst an oribil. Alunece-ndelături tristețile-mi perfide! Îmi caut sensul în sensul mestecării din ceaun. Mă-nvârt în cerc cu zgomot hâd de pe pereți metalici. Îmi dau seama că in oală fiind nu poți păduri cutreera. E nevoie de o învârtire mai aprigă. Neconvențională. Ieșită din tipare care antrenată centrifugal să te arunce afară din ceaun.
Amestec în „mehlemul vrajbei mele” constant, mai hotărât ca oricând.
„Ca să nu se prindă”.
Devin una cu linguroiu’ și mă-nvârt derviș nebun cu fustă de zacuscă-n 50kg de tuci, tuciul meu, bula mea, prabușirea și construcția mea, declinul scris cu litere de abur pe ridicarea mea.
Liniște cât cuprinzi. Mistuit in hora învârtelii mele percep prezentul etern frecat pe un picioruș de greier care sfărâmă stânca de granit în care îndoiala mea s-a sculptat singură.
Eu sunt nemișcat, reper stabil pentru un univers mișcăcios.
„O clipă stai!” Închin cu Faust penultima gură de scotch. Pe ultima o azvârl ștrengar pe nevăzute în magma fierbinte.
Simt prezentul în coada linguroiului.
Simt clipa în mirosul fabulos.
Simt forța în zgomotul frecării pe tabla groasă tuciurie.
Nu mă las învins de friguri și nevoi!
Arunc apăsarea ce m-apasă apăsător, cu nepăsare-n tuci și o amestec apăsat.
„Ca să nu se prindă”.
De mine.
Din lucruri mici îmi strâng puterea. Banalul va fi rampa mea de lansare. Acum știu cum. Voi face ce știu eu să fac cel mai bine. Dar voi face altfel. Dinafara tuciului.
„Think outside the tuci!”
Programul meu e gata. Pachetele de abilități sunt gata. În perioada asta ar merge perfect pentru că umple un gol imens în care convenționalul amestecat cu dulcea și calda mediocritate scrise pe rețete false au îmbolnăvit Ego-ul colectiv. Limbajul de lemn, șabloanele sau cutumele prin care noi ne raportăm la lume sau lumea se raportează la noi, prin care suntem cântăriți sau comparați, prin care ne definim apartenența la un grup, toate astea acum la ceas de seară îmi rânjesc hidos, penibil, ipocrit. Din adâncuri simt dezechilibrul ridicat pe aburi de zacuscă. Rânjesc la rându-mi parși, metalic. Simt că ce mestecam eu mai demult în foalele nebuniei mele, ar fi soluția! Sunt convins de asta!
„SPUBLIKING”.
Greutatea va fi cu adaptarea la net. Trebuie să contrabalansez lipsa supremă a contactului uman. Acum știu cum. Video! În stilul meu. Exprimare sinceră. Liberă de prejudecăți. Simplu. Direct. Eficient. Doar fac filme de 35 de ani!
Mă simt în stropii de zacuscă pictați pe nădragii mei gri. Au sărit și pe motanul Tom nesinchisit de ei. Sunt înafara tuciului dar sunt și-n tuci. Sunt și nu sunt peste tot și în același timp.
Sunt zacusca.
Sunt amestec și-nvârtire.
Sunt clipa!
Sunt!
Nu-mi pierd speranța că sunt om.
Că pot.
Că vreau.
Devin.
Pur și simplu…
Într-o seară de septembrie cald m-am renăscut dintr-o zacuscă!
PS: Au ieșit 60 de borcane…
