DOAR PE TINE, DOAMNE!

DOAR PE TINE, DOAMNE!

Elena Căruntu

 

Eu n-am pe nimeni, Doamne, aici între străini!

Nici casa nu mi-e casă, iar patul parcă-i strâmt

Și altu-i graiul ăsta, și prea ciudați vecini,

Că-mi pare câteodată că-i noapte pe Pământ.

 

Iar stelele-și fac ronduri, grăbite-n Univers,

Așa-s obișnuite, să stea proptite-n zare

Culeg din roua lor un picurel de vers,

În care se strecoară o rază de la soare.

 

Eu n-am pe nimeni, Doamne! Tu vezi, e-ntunecime!

Când serile-și dau mâna, mi-s brațele nătângi,

Un glas de nu știu unde se ferecă în mine

Și-ndeamnă repetat: „E timpul să mai plângi!”

 

Și curge-ncetișor, pe-obraz, izvor sărat,

Ce se oprește-n barbă, nu știe să mai cadă,

Un dor de libertate, de codru și de sat,

Încep, ca-ntr-un cuptor, în inimă să ardă.

 

Eu n-am pe nimeni, Doamne, prieten bun îmi ești!

Să nu mă lași uitării, m-aș rătăci-n păcate!

De nu te știu aproape, din rele să m-oprești,

Nu pot, nu pot în Rai să vin cu ele-n spate!