Doliul pădurii

Aseară am adormit întristată din cauza incendiului ce mistuia pădurea din apropiere. Distingeam unul câte unul brazii și copacii care ardeau ca bețele de chibrit. Eram toți în afara oricărui pericol dar, noapte fiind, flăcările erau dureros de vizibile

În plină beznă vedeam onduirile copacilor și brazilor ca într-un „dans ritualic al morții”. Trist, trist, trist și nimeni nu putea face nimic pentru că era noapte. Priveam și parcă simțeam că acele siluiete ne cer ajutorul într-un strigăt mut.

Am adormit într-un târziu cu această imagine ce mă mistuia în interior. A ars toată noaptea. Mă trezeam instantaneu la fiecare oră să privesc pe fereastra dormitorului.

Locuiesc în vârful unei coline și imaginea mi-era ca pe un ecran, da, film real sub cerul liber. Aș fi preferat să văd eclipsa ce se anunțase. La 1:30 imaginea, dungă incandescentă extinsă orizontal, îmi demonstra că incendiul coborâse pe partea opusă vederii mele, pe partea cealaltă a pădurii și că se propaga. Cine știe ce o fi de partea cealaltă a pădurii!

La 4 dimineață, flăcările încă nu se opriseră. Oh, Doamne, fă ceva! În zori, două elicoptere și un avion au început să survoleze, cărând apă din lacul Bracciano care se află la 10 km de noi. Deja se lucrează de 3 ore și sunt departe de a fi rezolvat problema. Pare că un alt incendiu a izbucnit în aceeași pădure. E numai fum și… „siluete” negre. Aș zice că e DOLIUL PĂDURII.
Mă gândesc și la cei din insula Ischia, care au avut cutremur ieri seară. Doamne, ai grijă de noi!

Vă îmbrățișez!

Elena Agapi
Roma, marți 22 august 2017