Duminică seara, 2 septembrie, pe bulevardul Cristoforo Colombo din Roma, un copil de 11 ani, Emanuel Claudiu Stoian, a fost accidentat grav de un Ford Fiesta, potrivit romatoday.it
Deși conducătorul mașinii, un tânăr de 25 de ani, s-a oprit să acorde primul ajutor, copilul a fost dus la spitalul Banla în condiții grave. Acesta se afla cu tatăl său și un frățior în momentul accidentului.
După primele cercetări făcute de Polizia Municipală, copilul se afla la o mică distanță de tatăl, traversând în fugă și nu pe trecerea de pietoni, într-o zonă puțin luminată a străzii.
După două zile, inima micuțului a încetat să mai bată.
Părinții au hotărât să doneze organele acestuia, salvând astfel alte vieți care au nevoie.