Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
”Născută-crescută în Constanța și măritată în Gorj” din mamă gorjeancă și tată moldovean, cum îi place să spună, Dora a luat calea Italiei acum opt ani. Artizană populară, artistă în ale goblenurilor și lucrurilor artizanale de calitate, Dora își câștigase în România existența din arta populară pe care o vindea și la export. La Colleferro ajunge pe urmele soțului, Vișinel Buștean, care lucrează în construcții, macaragiu sau șofer. Primele experiențe de muncă sunt amare ca ale multora dintre români: munci neplătite, umilințe, situații grele …
De la munca de ”badante” la cea de patron e doar un pas.
Totul a plecat de la întâlnirile cu prietenele în zilele de joi și duminică, când lucra ca ”badante” (îngrijitoare) și de la o nevoie personală, aceea de a nu mai cumpăra săptămânal pantaloni pentru muncă soțului. Nu pentru că acum magazinul ar fi numai pentru pantalonii lui Vișinel care între timp a fost concediat și nu mai are nevoie de aceștia. Ci și pentru faptul că în oraș magazine de profil, cu marfă uzată, ieftină dar de calitate, nu există.
Cu fetele a aprofundat ideea. ”Ne mai întâlneam și vorbeam ca femeile: că nu găsim magazine ieftine, că am avea nevoie de un magazin de acest fel, că hainele sunt prea scumpe … Iar târgul care se ținea aici era numai marțea iar noi nu puteam ieși să facem cumpărături. Pentru lucruri de acest fel trebuia să mergem la Roma și nu putam mereu. Așa că, am hotărât să facem împreună, 7-8 câte eram, un magazin cu haine ieftine.”
Totul bine și frumos până când a fost nevoie să se ia o decizie, să se pună banii împreună și să se înceapă treaba. De 7000 de euro ar fi fost nevoie pentru început dar, când s-a uitat în jur, Dora era deja singură. Niciuna dintre prietenele ei nu mai rămăsese să-și asume riscul antreprenoriatului cu ea. Care a vea o problemă, care alta, care nu vroia să riște … așa că a decis să facă singură. După o lungă muncă de lămurire cu soțul … care a acceptat.
Ajutor: de la internet mai puțin, de la o vecină mai mult
”Am intrat pe computer, am căutat .. nimc. Dar mi-am adus atunci amainte de o vecină din copilărie de care auzisem că are o afacere asemănătoare la Alexandria. Am găsit numărul de telefon, am sunat și am aflat cum se face așa ceva.” Aceasta, de la un fond de marfă mic ajunsse să achiziționeze acum de 5000 € pe lună și să încaseze 14-15000. Pomițător!
Colleferro e un orășel unde mai bine de 600 de români își duc de ani de zile traiul liniștit, s-au integrat, muncesc sau, mai nou, deschid afaceri pe timp de criză. Numai în ultima lună românii au deschis două magazine de fructe și legume, pe lângă cele existente: o discotecă, o trattoria-pizzeria și câteva magazine alimentare. Riscă românii în speranța că munca la ei e mai profitabilă decât cea la patron. A riscat și Dora, gândind că ceea ce nu există la Colleferro poate face ea, cu propriile forțe, cu muncă, cu o prospectare a pieții și nevoilor sale, cu ajutorul soțului care îi este aproape în tot ce face.
”Pantalonii pe care eu i-am pus la 1 euro la piață îi găsești la 5 euro”, ne spune mulțumită Dora de faptul că poate oferi ceva ieftin și bun pe timp de criză, chiar mai bun și față de târgul de marțea. În plus, magazinul nu se adresează numai românilor. Și italienii au aceleași probleme pe care le au românii așa că, fără doar și poate, clienți vor fi și aceștia. Mai mult, în jurul orașului există mlte localități mici, cu populație românească, unde nu există nici târguri săptămânale și nici magazine de specialitate. Publicitate cu fluturași a fost deja făcută și va mai face și zilele următoare. Iar cel mai mult contează clientul care va ieși mulțumit și va duce vorba mai departe.
Dincolo de micile probleme birocratice întâmpinate, inerente incompetenței unuia sau altuia care s-a ocupat de practicile legale, de la idee și până la punerea în practică au fost necesari 8500 de euro și o lună și jumătate de timp. Mult? Puțin?
Mult spune o contabilă româncă invitată la inaugurare ce tocmai asistă la discuții. O săptămână, zece zile erau suficiente pentru practici. Dar pentru Dora nu mai contează acum. Important este că de-acum încolo poate să se ocupe de ce dorea: să aducă marfă, să întrebe clienții ce și-ar dori, să caute ce e mai ieftin și mai bun, să propună prietenior și cunoscuților lucruri noi …
Îi urăm succes și viață lungă magazinului!
Cristi Merchea
