Dulce și Amar: „Dor și pedeapsă”

În fiecare săptămână, mă întreabă cineva „de-acasă” dacă îmi este dor de Moldova. La început răspundeam conștiincios, în funcție de anotimp și stare că da…

Apoi am încetat să mai răspund, pentru că am văzut că răspunsul meu nu interesează pe nimeni. Și că, oricât de elaborat sau sincer, oricum este considerat o minciună. Iar întrebarea e mai mult un pretext pentru a-mi aminti încă o dată că, oricum – am plecat, am lăsat. Și că emigranțiilor nu le poate fi dor, pentru că în bine dorul nu trăiește.

Tocmai de aceea, „emigranții” nu primesc mai niciodată scrisori sau telefoane de acasă. Pentru că ei sunt cei care au plecat și nu invers.

Nu sunt crezuți că nu au grămezi de bani la ciorap. „Acolo” doar se câștigă, nu ca aici. Sunt întrebați mereu de serviciu și niciodată de sănătate sau vacanțe. Sunt invitați la toate nunțile și cumetriile tuturor rudelor de gradul 3, dar de ziua lor primesc felicitari doar de la cele de gradul 1. De obicei sună tot ei, ca să le primească.

In loc de „bunica Zina” și „nașul Vasile” ajung să fie chemați „bunica de la Italia” și „nașul de la Spania”. Sunt așteptați la aeroport de 10 oameni, iar de plecat pleacă, de cele mai multe ori, singuri.
Nu-i mai pedepsiti pe emigranti. Și noi suntem ai voștri.

Rodica Brinza

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it