Dulce și Amar: Italia nu e ceea ce pare de acasă

Am avut copilărie și adolescență marcate de bătăi, jigniri, comparații de tot felul, multe lacrimi, tentative de sinucidere și multe gânduri și planuri ascunse de evadare din „sânul familiei”. În ciuda acestor trăiri, am fost o persoană veselă, cu multă carismă, o persoană care lumina unde se ducea, m-am învățat cu masca. Nimeni nu știa și nu trebuia să știe ce trăiam eu

Mama m-a luat pentru prima dată în brațe când am luat bacu’, tot atunci m-a pupat pe obraz pentru prima dată. Mă îmbrăcam frumos, vorbeam frumos, citeam mult… unicul meu refugiu, cărțile. Eram o adolescentă visătoare, plăpândă și mult prea sensibilă. Îmi era milă de orice om sau animal aflat într-o stare de suferință, plângeam mult când citeam povești de dragoste și visam că într-o zi mă voi face avocat, că îi voi apăra doar pe cei neajutorați, pe cei nedreptățiți cu adevărat și voi lupta pentru drepturile lor. Eram hotărâtă să nu tolerez minciuna, ipocrizia, prostia și lipsa bunului simt, nu le toleram nici pe lângă mine, de aceea nu aveam prea mulți prieteni. Aveam cam 15 ani. Mi-a venit menstruația la vârsta aceea. O vârstă dificilă pentru mine, dar în special pentru părinți, pentru că nu mă înțelegeam deloc cu ei și mai aveam un pic și muream, luând toate pastilele găsite prin casă. Eram amenințată foarte des cu vorbe de-astea: „te tai și-ți pun sare”. Viață schilodită de niște părinți din alte timpuri, care au știut doar atât, să nu-i fac de rușine.

Eram virgină și așa am rămas până la 19 ani, când l-am întâlnit pe viitorul meu soț. EL era bunătatea întruchipată, nu-l auzeai niciodată ridicând vocea, sfios ca o fată mare. M-a fascinat la prima vedere, m-am îndrăgostit la prima vedere. Ochii ăia, demențial de verzi și blânzi, m-au cucerit. Am avut o poveste de dragoste frumoasă, liniștită, fără năbădăi, uneori monotonă. Un om muncitor, respectuos, cu bun simț și iubitor de familie, dar naiv și fricos. Era ceea ce îmi doream la acea vârstă, după tot tumultul. O viață de familie, încredere, respect și un copil. Copilul ne-ar fi întregit dragostea. Sarcina mult dorită întârzia să apară. Au trecut așa câțiva ani, consolându-ne că e doar o chestiune de timp și că o să apară când va dori Dumnezeu. Ne întrebau toți de ce nu facem copii și multe glume se făceau pe seama „potenței” noastre.

Aveam deja 33 de ani, ne-am chinuit mult și fără rezultat, așa că, ne-am hotărât să adoptăm un copil. Procedura a fost grea. Am adoptat un băiat. Ei, tot atunci s-a gândit și Dumnezeu să ne facă o surpriză și am rămas însărcinată. Am fost nespus de fericiți, munceam amândoi ca să le facem viitorul frumos, dar România ne oferea niște salarii rușinoase, așa că, am plecat în Italia.

Italia se vedea altfel de acasă, realitatea însă… ne-a surprins neplăcut. Pe soțul meu mai puțin, el era învățat cu greul, de mic muncise din greu, însă a avut parte de dragoste părintească, chiar dacă mai avea 3 frați. Eu plecasem de la un post de bibliotecar, la îngrijit de bătrâni.

A fost greu, am lucrat la un moș cu pretenții, era profesor în ginecologie, ieșit la pensie, dar tare mârlan. Se așeza la masă și mă chema din bucătărie, în salon (pentru că nu mâncam la masă cu el), se ridica pe o bucă și trăgea pârțuri, pentru că voia să-i fiu spectator. Era foarte scârbos și se manifesta așa doar când rămânea singur cu mine. Când veneau și fiii lui, trei băieți (doi avocați și unul ginecolog), se comporta frumos.

Uitându-se la TV, îi plăcea foarte mult o reclamă pentru lenjerie intimă. În reclamă era posteriorul lui Michele Huntzinger (fosta soție a lui Eros Ramazzotti), iar el zicea, scoțându-și limba, lingându-și buzele și țuguindu-le ca și cum ar fi mâncat ceva delicios: „Che bella figa, miam-miam!”. Mima un sărut zgomotos, apoi iar mă chema din bucătărie și-mi spunea: „Voi toate femeile sunteți la fel jos, nicio diferență nu există. Toate aveți o gaură!” Îi ziceam printre dinți, întorcându-mă cu spatele, dar în așa fel încât să mă audă: „Che porco!” Râdea, râdea cu lacrimi apoi…

De altfel, nu era un om rău, mă plătea la timp și am învățat multe. Îi căutam prin bibliotecă și citeam tot ce mi se părea interesant. Eu eram șefa în casă. Nu era nicio altă femeie să mă verifice dacă am șters praful sau nu. Dacă le făceam de mâncare… nu ziceau nimic. Fiii aveau mereu cămăși spălate și călcate și toată lumea era mulțumită.

Îmi permiteam să iau pauze ca să citesc atunci când moșul își făcea somnul de după amiază. Avea 72 de ani, îl vopseam la păr, deși avea un pic de chelie și evident i se murdărea pielea capului, dar nu conta pentru el. Îl spălam pe picioare, pentru că era prea gras ca să se poată apleca. Tot din cauza grăsimii, era prea greu pentru el să intindă mâna după hârtie igienică, așa că, a crezut de cuviință să se șteargă cu o față de pernă găsită în coșul cu rufe murdare. Omul ăsta mi-a făcut acte, suportam umilințele pentru acte. Mă întreba uneori dacă numele de România vine de la rom. Îi răspundeam de fiecare dată în termeni istorici și, deși nu recunoștea niciodată, îi făcea plăcere, deopotrivă, să mă jignească și să mă asculte. L-am auzit odată că eu nu sunt româncă, prea diferită eram de ceea ce cunoscuse el până atunci. Își dorea să vadă România și să-mi cunoască părinții. După ora 17:00 ieșeam de la serviciu și lăsam totul în spate.

Acasă mă așteptau copiii. Soțul meu îi lua de la „asilo” și-mi săreau în brațe. Cel mare mă întâmpina cu un pupic și se ascundea după șifonier, voia să-l caut și să-l mai pup o dată. Un alintat. Mă uitam în ochii lui căprui-verzi și-mi creștea dorința de a reuși să fiu o mamă bună.

Sunt singură de 5 ani și încă mă uit în ochii fiilor mei. Cel mic mă pupă când vrea el, de câte ori vrea. Are un caracter puternic. Știu că am procedat corect, indiferent de ceea ce spune toată lumea.

Elena, 48 de ani  

Nota redacției: Elena a scris din nou la redacție, uimindu-ne cu alt episod din viața ei. Pe Elena ați cunoscut-o în povestea aceasta  http://www.emigrantul.it/dulce-si-amar-italia-m-despartit-de-un-barbat-bun/

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it

Editor: Luminita Mirela Negoita