Dulce și Amar:„Mi-am îngropat ambii părinți în 15 ani de când sunt în Italia, nu am de ce să mă întorc, pentru că nu mai am la cine”

Femeile sunt cele mai chinuite ființe de când e lumea și pământul, iar unele s-au transformat singure în victime, suportând comportamente inumane din partea propriilor parteneri. Luându-și parteneri care nu le merită, femei care nu-și cunosc propria valoare, femei de serviciu la serviciu și la ele acasă. Cu diferența că acasă nu primesc bani pentru munca prestată, iar uneori nici recunoștință, ci pumni, scandal, jigniri și amenințări.

O cunosc. Ne-am întâlnit de multe ori şi am vorbit de câteva ori la telefon. Știu că a fost luată de crescut când avea 5 ani. Am rugat-o să-mi povestească despre experiența ei în Italia. Și așa s-a întâmplat. Iată povestea Mariei. Numele este fictiv pentru că mi-a cerut să păstrez anonimatul.
Sunt o mașină de făcut bani și sex. Sunt cazanul lui de spermă. O dată, nici măcar o dată nu mi-a adus o floare. Nu m-a protejat niciodată, nu-l interesează dacă iau sau nu pastile sau că am facut deja 3 avorturi pentru că era beat și i-am zis că nu se poate, dar nu a vrut să înțeleagă.

Am doi copii. Ciudat, cred că îmi iubesc soțul, știu că este bolnav, pentru că băutura este o boală, și m-aș putea mulțumi doar dacă nu ar mai bea. Anturajul îl strică. Sunt o femeie firavă, am doar 49 de kg, iar el e un munte de om. Numai dacă ridică vocea tremur, și copiii la fel. M-a lovit odată, apoi a dat cu pumnul într-o fereastră. S-a tăiat rău. De atunci nu m-a mai lovit, dar mă jignește și mă amenință.

Ne amenințăm reciproc. Nu pot să-l las, l-am amenințat de multe ori că voi lua copiii și voi pleca. Nu am unde să mă duc, rău nu vreau să-i fac, simt că nu pot trăi fără el, că nu mă pot descurca. Vreau să ofer copiilor mei o educație bună. Să aibă mamă și tată. Nu-i pot lăsa în grija lui. Îmi învăț copiii să meargă drept, cu capul sus și pieptul înainte, chiar dacă suntem printre străini. Au nevoie și de un tată bun, nu doar de mamă, nu doar de un tată zdrahon, de un tată care bagă frica în ei și în mine. E traumatizant pentru noi să trăim alături de el când se îmbată.

Dacă nu ar bea, ar fi ceva. Nu degeaba am reușit să ne cumpărăm casă aici. Am muncit peste tot, și eu și el. Uneori în condiții extrem de grele. De 15 ani suntem în Italia. De foarte puține ori m-am bucurat cu adevărat de ceva. Sufăr de depresie. Simt că se folosește de mine, că nu mă iubește, nu mă respectă. Îmi spune că sunt nebună. Depresia nu e nebunie!

M-am îmbolnăvit când lucram la fix, am stat în casă zi și noapte cu bătrâna de care îngrijeam. Aveam liber doar duminica. Atunci mă vedeam cu el. Am renunţat să mai fiu badantă pentru că mi-am dat seama că nu mai rezist. Am fost la psihiatru, iau pastile și picături zilnic. Apoi au fost avorturile care m-au cufundat mai tare în boală, dar nu m-am lăsat pradă ei. Trebuia să merg mai departe. Pentru mine, pentru copii, chiar și pentru el.

Lupt în continuare. Acum sunt binișor. Am câteva ore, mă ocup doar de curățenie.
Nu vreau să plec în România. Mi-e silă de România, de oamenii ei, oameni care au uitat să mai fie oameni! E prea multă tristețe, iar eu lupt de prea mult timp cu ea! M-am adaptat sistemului din Italia, România nu are ce oferi copiilor mei și nici mie. Nici vacanța la bunici. Mi-am îngropat ambii părinți în 15 ani de când sunt în Italia, nu am de ce să mă întorc, pentru că nu mai am la cine.

„Mă prefac că mi-e bine. Nu știe nimeni că iau tratament. Ți-am spus ție toate astea ca să mă răcoresc, ți-am spus pentru că mă cunoști și știi cum sunt eu pentru copii, dar și pentru el, așa bețiv cum e. Îl iubesc, îmi iubesc familia și e datoria mea să o țin.”, mi-a confesat Maria într-un final.

Maria, 39 de ani

editor: Luminița Mirela Negoiță

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it