Epoca de Aur… Roșu continuă

Lecția predată de PSD în România, pe 11 decembrie, trebuie învățată o dată pentru totdeauna. Demonstrația de organizare și conducere a unui partid, de cunoaștere a populației țării de către acesta mai bine decât oricine, trebuie să fie cunoscută de toată lumea. 

PSD, oamenii care conduc acest partid, mai vechi sau mai noi (ultuimii școliți bine de cei hârșiți în politică) au demonstrat cu voturi în regulă, – de data aceasta fără cea mai mică umbră de fraudă electorală -, că cei care cunosc cel mai bine România sunt ei. Sau ea, această organizație născută din sânul PCR care a marșat la alegerile parlamentare din 11 decembrie pe ignoranța românilor, pe sărăcia lor, pe lipsa de implicare, pe lipsa de conștiință politică și patriotică, pe un tineret dezinteresat și o diasporă sictirită, anemică și, nu în ultimul rând, pe o opoziție dezbinată, haotică, măcinată de lupte interne și lipsită de vlagă.

Sincer, cu toată aversiunea față de acest partid, trebuie să recunosc că PSD este de admirat. De admirat pentru mașinăria organizatorică pe care a avut-o (dispunând de o influență administrativă acumulată în timp), pentru bunul simț, chiar, în campania electorală (făcută și cu o oarecare „muscă pe căciulă” cu care s-au simțit), pentru cunoașterea admirabilă a poporului român,  așa cum este el la acest moment și de 26 de ani încoace.

Cum este acest popor? Am văzut acum cel mai bine, alegerile parlamentare fiind demonstrația pe viu a caracterului său: absenteist (60%  nu a participat la vot), plângăcios, fără coloană vertebrală, laș, mereu gata să întoarcă spatele și să-l mintă pe cel care-i este alături, inconsecvent, pregătit să plece cocoașa la cel puternic. O parte a acestuia, acel 9% care a vrut ceva nou, este doar un procent mic din acel nici 40% ieșit la vot.

Practic, PSD a știut de la bun început de ce nu-și face campanie. Colac peste pupăză, a și cheltuit astfel mai puțin. Cu primari în mai toate comunele Moldovei și Munteniei lucrurile au fost asigurate. Adică, una e să ai pe șeful comunei, pe directorul școlii, pe șeful de ocol silvic și o parte a antreprenoriatului românesc sub călcâi, care mișcă fără crâctire în dorința acerbă de a nu-și pierde privilegiile acumulate politic și alta e să fie un neica-nimeni care umblă prin sat cu flayerul și fraierul după el pentru a convinge pe alții să-l voteze.

Am asistat zilele acestea, prin satele Vrancei, la episoade de acest gen:

„- Nu-mi dați nimica domnule, nici nu-mi spuneți nimica. Eu cu PSD-ul votez.” O altă femeie ne-a spus: „Cu ei am început de la început, cu ei mergem înainte”. La Bârsești, într-un magazin, la fel ne-au spus: „Nu lăsați nimic. Noi cu PSD-ul votăm și nu ne schimbăm.” ca să nu  mai vorbesc de fazele în care… „Da cu cine sunteți, cu Bălcescu?” sau „Eu tot pe domnu Ponta îl votez”.

O societate săracă lipită pământului, ținută sub control de mai marii comunelor unde nu suflă musca-n front, nu are în vene decât sânge PSD. E modificată genetic aceasta și nu mai suferă transformare. Așa că orice luptă este pierdută apriori.

Toate încercările PNL-iste făcute în disperare, făcute cu glaote de fulare galbene înroșite anterior de sânge în bătăile din birorui nu au servit la mare lucru.

A existat surpriza USR-ului, formațiunea votată de cei tineri și de cei care au dorit o schimbare în sensul adevărat al cuvântului, sătui de tâlhăria de 26 de ani a PSD, PNL, PD sau PDL pentru a enumera doar pe cele mai importante artizane ale devalizării României.

La sediul unuia din partidele care a obținut scorul rușinii, câțiva septuagenari și octogenari se întrebau:

– Cine mai sunt dom’le și ăștia? Cine i-a votat? Și de ce? Ăștia nici campanie nu șiu-au făcut.

– Și-au făcut pe net, pe facebook, le-am spus.

– Da cum, se face campanie pe facebook? m-a întrebat unul.

În fine, situația este cea care am văzut-o iar speranța cea mare, diaspora, s-a dovedit de data aceasta total dezinteresată. Cu toate că au fost suplimentate secțiile de vot, lucrurile au fost dramatic de realiste. Românii emigrați, forța de muncă activă competentă a țării, a întors spatele parlamentarelor. Pentru simplul fapt că s-au simțit trădați de Iohannis, cel ales cu furia anti-PSD din 2014. De data aceasta furia a fost împotriva președintelui de lut care s-a arătat incapabil să realizeze doleanța românilor plecați: aceea de a crea o Românie unde ei să revină ca într-o țară civilizată, sigură, lipsită de corupție și matrapralzâcuri de care afară nu au parte. În Iohannis, românii de afară văzuseră salvarea lor, liderul anti-PSD care ar fi trebuit să rezolve lucrurile. N-a fost să fie așa.

În al doilea rând, absenteismul a arătat scârba acestora pentru politica românească și pentru o instituție al cărui nume este sinonim cu tâlhăria, șpaga, corupția, hoția de milioane și miloane de euro, aroganța celui de sus: Parlamentul.

PSD a demonstrat că poate face orice cu o țară slabă, că valorile nu mai sunt valori iar recidiviștii, pușcăriașii, corupții de toate felurile sunt mândria unui partid care poate conduce fără probleme. A demonstat, prin vot, că șmecheria, hoția sunt calități pe care românii le-au apreciat cel mai mult la urne, că le-au votat cu mândrie; au certificat astfel prostia drept caracteristica generală a poporului care poate fi condus cu  ușurință de hoți și șmecheri. Un popor care-și merită soarta cu vârf și îndesat.

Trăiască PSD, trăiască Epoca de Aur…  Roșu!

Cristi Merchea