Joi, 25 august 2016, ambasadorul României în Italia, George Bologan, împreună cu o echipă a Ambasadei României la Roma, s-a deplasat în zona afectată de seismele din 24 august 2016, unde se desfășoară în continuare ample acțiuni de salvare și umanitare.
Ambasadorul României a avut o întrevedere cu prefectul provinciei Rieti, Valter Crudo, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat în aceste momente grele pentru întreaga comunitate, italiană și românească, și i-a transmis un mesaj de solidaritate și compasiune pentru victime și familiile acestora. Ambasadorul George Bologan și-a exprimat solidaritatea și afecțiunea pentru cetățenii români implicați și a subliniat deplina disponibilitate a autorităților române de a veni în sprijinul acestora. Partea italiană a apreciat prezența ambasadorului român și stabilirea unui canal direct de comunicare, esențial pentru consolidarea relațiilor interinstituționale.
În cadrul deplasării, ambasadorul George Bologan a transmis un mesaj de apreciere și mulțumire preotului ortodox din Rieti, Constantin Holban, pentru sprijinul oferit cetățenilor români din regiune afectați de cutremur.
Totodată, ambasadorul Bologan a vizitat cetățenii români internați în spitalul San Camillo de Lellis din Rieti, principalul punct de asistență pentru sinistrați.
Vă reamintim că echipa Ambasadei României la Roma se află în continuare în zonele afectate, păstrând o legătură permanentă cu autorităţile locale şi oferind asistenţă consulară.
Precizăm faptul că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon:
Ambasada României în Italia
(0039) 06 835 233 58
(0039) 06 835 233 56
Consulatul General al României la Bologna
(0039) 051 5872120
(0039) 051 5872209
apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
Comunicat al Ambasadei României la Roma