Fată bătrână – Pro sau contra?

 

 

 

 

 

Corina F. Vatavu __________

 

Fată bătrână. Cândva, aşa era numită fata sau femeia care nu avea soţ. Un cuvânt antipatic care nu lăsa loc altor interpretări. Astăzi lucrurile sunt foarte mult schimbate, însă nu trebuie uitat faptul că strada a fost lungă până a înţelege cu „orgoliu” acest cuvînt burlac sau single.

Acum 50 de ani o scriitoare americană încuraja femeile să devină independente, apoi prin anii ’90 am vizionat cu toţii filmul Sex & The City, un film ce a reuşit să ridice la rolul de imagine „ideală” (vorbim de personajele din film) persoanele singure.

Dar ceea ce era pe atunci de neimaginat, astăzi e o adevarată libertate în America, ajungându-se ca 50% din populaţie să fie single.

Unii ar spune că singurătatea înseamnă de fapt mai multă socializare, cu prieteni mai mulţi şi că sunt cei care îşi construiesc mai uşor cariere într-o societate activă şi în continuă mişcare. O fi aşa?

Practic, o definiţie a celibatului nu am găsit, însă sunt moduri şi moduri noi de a trăi această „singurătate în societate” (pare un paradox, nu?).

Aşadar, cei singuri nu sunt doar cei care nu au un partener. Pentru mine e singur şi acel care chiar dacă are una sau mai multe relaţii, alege să stea în „cuibul” său şi să caute companie doar la sfârşit de săptămână sau doar atunci când doreşte.

Apoi sunt cei care după un divorţ sau o relaţie mai lungă hotărăsc să nu mai aibă un alt model de tip familiar. Nu-şi caută un nou partener, dar decid să reînceapă singuri o nouă stradă. S-a descoperit că singuri e mai bine. S-a descoperit că se poate profita de nenumărate posibilităţi: de a face călătorii, de a face voluntariat, de iniţiative create exact pentru cei singuri, de momente de socializare.

Şi-atunci aceştia ni se par a fi persoane privilegiate.

Pentru unii, această situaţie e mult mai bună decât a acelora care trăiesc în cuplu sau a acelora care au o familie tradiţională.

Fiind singuri aceste persoane au posibilitatea de a decide asupra timpului lor, de a fi atenţi cu ei înşişi pe toate planurile fără a se sacrifica pentru alţii sau să trebuiască să renunţe la ceva.

Deci ceea ce e mai important pentru celibatar este intimitatea. Valoare care, pentru decenii nu a fost luată în seamă. E un adevăr unde luăm cunoştiinţă de faptul că strada spre fericire începe de la noi înşişi.

Venim din perioade secolare în care, în sânul familiei se întâmpla orice, de la violenţe la infidelitate,  şi totuşi se rămânea uniţi. Emanciparea însă a deschis noi posibilităţi. Femeile nu mai sunt dependente de bărbaţi din punct de vedere economic şi social. Astăzi dacă stau împreuna o fac doar din dragoste.

Singurătatea? Nu mai e o problemă.

A fi singuri nu înseamnă a te „simţi” singur. Ne putem simţi singuri chiar şi în internul familiei uneori mai mult decât într-o casă mică de câţiva metri pătraţi.

Şi totuşi… E adevărat că azi o persoană singură poate fi realizată şi fericită, dar poate e vorba doar de o jumătate de fericire. Pe jumătate împlinită. Iar Pier Paolo Passolini zicea că „ Il grande limite dell’amore è avere bisogno di un complice”.

Alegeţi voi de e bine să fii singur sau nu.