Depresie? Anxietate? Frică? Am vrea să le ascundem, dar, de fapt, negarea nu aduce vindecare. Din contră. Este cert, așadar, că trebuie să ne apărăm de toate emoțiile negative care ajung să ne controleze viața, poate în cele mai importante momente ale ei, iar cercetătorii de la Universitatea Rutgers confirmă ceea ce, în mod intuitiv, știam cu toții, dintotdeauna: „florile ne îmbunătățesc starea emoțională.”
Asociate cu intimitatea, bunătatea, devotamentul, fericirea și relaxarea, dar și cu frumusețea, florile au un rol important în vindecarea tuturor emoțiilor negative, dar mai ales a anxietății, a depresiei, a insomniilor și a nemulțumirilor. Timp de 10 luni, psihologii au măsurat impactul florilor în viața celor care au participat la studiu, indiferent de vârsta lor, și au concluzionat că:
- florile îmbunătățesc comunicarea și comuniunea între membrii familiei și între prieteni;
- florile declanșează emoții pozitive, atunci când sunt primite sau, pur și simplu, privite;
- florile alungă sentimentul de disperare, anxietatea și depresia, înlocuindu-le cu FERICIRE!
Știați că?
- Șofranul este cel putin la fel de eficient ca Prozac-ul, în tratarea depresiei. „La finalul unui test randomizat, dublu-orb, de 6 săptămâni, șofranul s-a dovedit a fi la fel de eficient ca Prozac în tratarea unei depresii ușoare până la moderată. Nu au existat diferențe semnificative în reacțiile nedorite.”, afirmă oamenii de știință.
- Firele de șofran sunt cele mai prețioase condimente din lume, de secole întregi. Șofranul se recoltează de la o specie de crocus, o floare de primăvară înrudită cu brândușele. Ea crește din bulbi, în același timp cu frunzele, are petalele mov și câte 3 stamine roșii ca focul, lungi, subțiri și foarte delicate. Aceste stamine, uscate și mărunțite, dau condimentul cel mai scump din lume.