Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, la Centro Congressi Cavour din Roma s-a derulat conferința de lansare a proiectului „Antreprenor în România!” care este implementat în perioada septembrie 2017-septembrie 2020, având ca leader de parteneriat, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin din București iar ca parteneri, Asociația de Promovare Socială „Spirit Românesc” Onlus din Roma și IPA SA din București.
La eveniment au participat membrii echipei de proiect din partea beneficiarului și partenerilor, Ministrul consilier din partea Ambasadei României în Italia, d-nul George Miloșan, fondator și președinte Elite Business Women, d-na Bianca Tudor, președintele CCIRO Italia, d-nul Eugen Terteleac, reprezentanți ai comunității românești din Diaspora și ai presei, precum și persoane interesate de programul Diaspora Start Up.
Ministrul consilier, d-nul George Miloșan a transmis aprecierile din partea Excelenței Sale, Ambasadorul României în Italia, d-nul George Bologan pentru inițiativa acestui proiect, vorbind despre importanța și necesitatea de a susține românii din Diaspora prin programe dedicate. De asemenea, Domnia Sa a adresat cetățenilor români din Diaspora un apel către încredere în proiectul „Antreprenor în România!” și în programul Diaspora Start Up, care se înscrie în prioritățile și politicile publice ale Guvernului României.
Managerul de proiect, d-nul Cristian Pipera a prezentat proiectul cu avantajele, oportunitățile oferite prin serviciile furnizate și condițiile pentru a beneficia de aceste servicii și de finanțarea nerambursabila, afirmând că își dorește transpunerea experienței de peste 13-14 ani în implementarea de proiecte europene și poveștile de succes care au rezultat pentru a sprijini cât mai mulți români din Diaspora să se întoarcă în țară.
Fondatoarea și președintele Elite Business Women, d-na Bianca Tudor, invitată specială în cadrul conferinței, prin exemplul personal și a celor 6000 de femei-antreprenor din România și Diaspora care fac parte din rețea, a transmis un mesaj pozitiv „Da, se poate și în România!”, încurajând antreprenoriatul feminin și egalitatea de șanse.
Coordonatorul de activități din partea Asociației „Spirit Romanesc” Onlus, d-na Dana Mihalache a prezentat rolul și acțiunile derulate pe teritoriul Italiei în cadrul proiectului, susținute prin experiența de peste 10 ani atât a asociației în proiecte dedicate comunității românești cât și a membrilor echipei de proiect.
Președintele CCIRO Italia, d-nul Eugen Terteleac a afirmat „Ne bucurăm cu toții, noi, leaderii asociațiilor românești din Diaspora, că în sfârșit statul român se ocupă cu adevărat de cetățenii săi din afară, în special de oamenii cu spirit antreprenorial, de cei care doresc să facă o afacere în România și de cei care sunt deja oameni de afaceri în Italia.”
Partenerul 2, SC IPA SA din București, prin d-na Daniela Mihai a prezentat platforma on-line de training, unde se vor derula cursurile de formare antreprenorială, subliniind caracterul accesibil, ușurința înregistrării și utilizării platformei de către grupul țintă.
A urmat o dezbatere deschisă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, prin care persoanele interesate au avut oportunitatea de a discuta cu membrii echipei de proiect și de a adresa întrebări.
Informații de background
Proiectul „Antreprenor in Romania!” are obiectivul general de a dezvolta competenţele antreprenoriale şi manageriale a 206 persoane din diaspora şi acordarea de suport pentru operaţionalizarea ideilor de afaceri, înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi non-agricole, inovative, sustenabile şi incluzive, în mediul urban din România în 7 regiuni de dezvoltare, exceptând regiunea București-Ilfov, creatoare de locuri de muncă, prin aplicarea de măsuri integrate de informare, formare antreprenorială, acordarea de consultantă și mentorat, finanțarea implementării planurilor de afaceri prin ajutor de minimis și asigurarea sustenabilitătii întreprinderilor înființate.
Mai multe informații despre proiect se pot găsi pe site-urile web ale beneficiarului www.adaf.ro şi partenerilor www.spiritromanesc.it, www.ipa.ro, precum şi în mediul online, prin pagina de facebook https://www.facebook.com/antreprenorinromania.diasporastartup/, blog https://antreprenorinromania-diasporastartup.blogspot.it/.
Proiectul „Antreprenor în România!”, care are o valoare de 7.052.400,46 lei, este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toti”, Obiectivul specific 3.7 „Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zonă urbană”.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail adaf_segreteria@spiritromanesc.it, coordonator activități partener Asociația de Promovare Socială „Spirit Românesc” Onlus din Roma, d-na Dana Mihalache.