Ziarul Emigrantul. Portal de știri și informații pentru românii emigrați Publicație a Editurii Diaspora – Țifești, România
Bună ziua!
Numele meu este Lucia, am 53 de ani și am venit în Italia la muncă în anul 2010. Am lucrat doar ca badantă, cu întreruperi de 2 -3 luni, când nu am avut post fix, atunci am înlocuit. Doresc să vă relatez o întâmplare, un moment, nici nu știu cum să definesc acea situație care m-a făcut să-mi pun întrebări despre cine sunt și ce fac.
Înlocuiam pe cineva în Arzignano-Vicenza, iar cele 2 ore libere pe zi le aveam de la 18:00 la 20:00, când ieșeam și făceam un tur prin localitate. Într-o seară mă întorceam la casa unde lucram și cum mergeam singură cu gândurile mele, la un bloc de locuințe, într-un apartament, văd la geamul deschis un bărbat care facea ceva, nu mi-am dat seama ce anume, cred că statea acolo ca sa aibă mai multă lumină. Din casă se auzea voce de femeie și una de copil; acea imagine m-a urmarit mult timp pentru că m-a facut să gândesc că la acea oră de seară toți ar trebui să fie acasă cu familia, iar eu eram pe stradă și mergeam… unde? Nicăieri! Mergeam într-un loc unde doar hainele din dulap îmi aparțineau, nu aveam nimic altceva, nimic al meu. M-am simtit ca un om al străzii care nu are nimic. A urmat o perioadă de depresie, scurtă din fericire.
Vedeți ? un lucru atât de mărunt, atât de simplu, un tablou de familie, niște voci, m-au făcut să mă gândesc câți dintre noi ducem lipsă de aceste momente.
Nu știu dacă o sa găsiți interesantă relatarea mea, dar am simțit să împărtașesc cu voi aceste trăiri, fiind sigură că nu sunt singura a le avea. Vă salut și vă doresc numai bine.
Lucia Boldis
Nota redacției: Noi îți mulțumim, Lucia! Îți mulțumim că ne-ai împărtășit aceste trăiri. Sunt importante pentru noi.
S-a discutat de multe ori despre femeile care au fost forțate de împrejurări să-și lase familiile și să plece printre străni, dar despre câte s-au îmbolnăvit de depresie, nu! Nu o dată am auzit cazuri de îmbolnăvire din cauza schimbării stilului de viață, din cauza singurătății, din cauza presiunilor din toate părțile. Nu intru în detalii, însă multe femei se luptă cu depresia chiar la locul de muncă. Îndură, suferă pentru cauze… pierdute-n minte și-n suflet.
Oameni buni, depresia nu se vede! Asemeni Luciei, un tablou de familie, o vorbă, un miros, un gest etc… pot să ne facă să alunecăm în vârtejul depresiei. Pe toți! Depresia nu alege! Meseria de badantă este foarte solicitantă și nu oricine o poate practica. Pe lângă o condiție foarte bună fizică, trebuie să ai și o condiție foarte bună psihică, adică nervii tari.
Trebuie să dai dovadă de calmitate, amabilitate, să fii jovială și să reușești să-ți pui masca socială ca să poți merge mai departe. Multe dintre badantele noastre lucrează cu bolnavi de schizofrenie, Alzheimer etc. Nu sunt periculoși, nici violenți, însă asistența, îngrijirea și supravegherea vârstnicului bolnav trebuie să fie mult mai mare. Știu un caz când bolnavul se dezbrăca de chiloți, și-i punea pe cap și voia să iasă pe stradă. Pe orice îngrijitor l-ar înnebuni astfel de gesturi. Nimic în lumea asta nu merită sănătatea noastră fizică și psihică.
Luminita Mirela Negoiță
