[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Hai la pepeni, pepeni avem!

Azi mi-a venit în minte o amintire destul de tristă pe care vreau să v-o povestesc și vouă.

Am adunat o brumă de bani prin Italia și când m-am întors am început să caut diferite materiale necesare construcției, printre care și un geam în două foi . Am găsit totul, mai puțin geamul. Pe unde întrebam de acel geam nu se găsea.

La comandă erau toți ocupați, așa că am auzit de unul, prin Focșani, care lucra la comandă, undeva aproape de Buzău și am plecat înspre acea comună.

Câmpurile erau pline de pepeni și la marginea drumului către Buzău erau ici și colo grămezi lângă care așteptau bieții țărani parcă o minune să-și vândă munca. Parcă-i văd și acum. Erau triști, slăbiți și arși de soarele ce ardea la peste 40 de grade.

La o intersecție, am oprit mașina, am coborât și m-am îndreptat spre un bătrânel ce avea pe cap o pălărie îngălbenită de soare, ce părea că ardea pe capul lui aplecat de necaz.
– Bună ziua, domnule!
Bună, taică! Ce domn? Domnii sunt la putere… Eu nu mai am nimic!
Și izbucni în plâns… M-au înșelat și anul acesta, bre!
– Cine?
– Țiganii! Au venit mulți, mi-au dat roată la grămada de pepeni și i-am dat cu te miri ce. Ce era să fac? La noi, poliția nu face nimic! Sunt patru polițai, tată, dar au familii și le e frică de țigani. Fac ce vor ei, în curând o să ne cumpere cu totul, păcatele mele!

Apoi, cu sapa în mână, că am uitat să vă zic, avea o sapă foarte tocită, cu coada noduroasă, lucioasă, de parcă era lăcuită de atâta muncă, lovea cu furie un pepene crăpat, probabil l-au scăpat tiganii pe jos în graba lor.
Mâinile lui erau crăpate și nu le putea deschide, erau căușe ce se lipeau perfect pe acea coadă de sapă.
– Da’ dumneata de unde ești? m-a  întreabat.
– Sunt de la munte, din Păulești, ai auzit de acel loc?
– Nu. Da’ de unde să aud? Eu nu am ieșit din câmp de-o viață! Am muncit pe nimic, uite cu ce m-am ales toată vara!

Doamne, mi-a fost tare mila de el, saracul!

Apoi a scos din sân un mototol de bani, foarte puțini la acea vreme. L-au înșelat țiganii foarte rău.
Am mai schimbat câteva vorbe cu săracul bătrân, mângâindu-l pe spatele slab și încovoiat, apoi l-am întrebat de numele meșterului stoler.

 – Aaaa, da, este băiatul meu acesta! Vă conduc eu.
Bătrânul a urcat în mașină și am ajuns la casa fiului lui care, în loc să-i ridice moralul, a început să-l dojenească că a cedat pepenii țiganilor pe nimic.
– Măi, tată, mi-au dat roată, ce era să fac? zise bătrânul pentru a doua oară lăcrimând.

Săracul de el! Era tare mâhnit, și pe bună dreptate. După ce am comandat geamul am plecat acasă. Fetele mele se jucau pe la poartă când am ajuns.
Cum m-au văzut că vin mi-au sărit în brațe și m-au întrebat ce le-am adus de la Focșani.

Le-am cumpărat câte ceva, țin minte, le-am dat și au fugit din nou la joacă.
Apoi, nu la mult timp, aud pe unul strigând cât îl ținea gura.
– Hai la pepeni, pepeni avem!
Fetele mele au dat buzna în curte:
– Tati, tati, vrem pepene!
Am luat portofelul și am ieșit în drum. Un zdrahon de țigan, cu burta ca de vițel și ochii roșii, striga de scula și morții:
Hai la pepeni, pepeni avem!
Apoi eu după tristul eveniment cu acel bătrân, îi zic:
– Bă, da’ bună producție ai mai făcut! Ai trudit din greu în vara aceasta!
Țiganul a tăcut pentru o clipă, văzându-se încolțit, apoi a înfipt cuțitul ;i a f[cut un triunghi în pepene pentru a-mi demonstra cât e de copt.
Din acel pepene a început să curgă picături, pe care eu, tulburat de cele auzite de la acel bătrân, le vedeam lacrimi care udau mașina țiganului ruginită. Nu am întins mâna să gust.

 – Ce faci „mo”? M-ai făcut să tai pepenele și nu-l cumperi? Să stai și tu ca mine-n câmp și ai să vezi cum e!

Apoi mi-a zis ceva de rău pe țigănește, continuând să strige cât îl țineau plămânii, pe care-i afuma din când în când cu o țigară.

Hai la pepeni, pepeni avem!
Fetelor mele le-am spus că nu era copt și am intrat în curte cu imaginea acelui bătrân și a muncii lui care a ajuns pe mâinile țiganilor care n-au muncit la câmp și nici nu cred că o vor face prea curând.

Bătrânul probabil că a fost păcălit și anul acesta sau a plecat la cele veșnice, trist și neajutorat.
Țiganii, cât e ziua de mare, strigă prin sate și azi, fără ca nimeni să-i deranjeze, făcând comerț AGRESIV cu carnete de producător bine plătite celor cărora, noi, restul oamenilor cinstiți ai României, le plătim salariile. În curând, dacă nu se vor lua măsuri ca să se stopeze acest comerț NESIMȚIT, vom munci pentru…

Vasile Tudorache

Lasă un răspuns