[adning id="34187"]
[adning id="33913"]

Hai la teatru … la Academie

academia roma

Marţi, 25 noiembrie, la sediul Accademia di Romania din Roma, în Sala de Concerte, de la orele 19.30, va avea loc lecturarea scenică a textului IO e TE de către actorii Thomas Otto Zinzi, Maria Dinulescu şi Giulio Gorissen.

Câştigător al Premiului I Vallecorsi  în 2004, textul IO e TE este o poveste modernă despre întâlnirea dintre un italian vârstnic şi o tânără “badantă”, îngrijitoare, româncă. Iovino, numit IO şi Teresa, numită TE, trăiesc printre vise şi proiecte nerealizate, într-un apartament modest de la periferia unui oraş italian. Se contrazic şi se aprobă în cuvinte şi gesturi aparţinând a două culturi care aparent par foarte îndepărtate. Boala vine şi inversează rolurile astfel că bătrânul devine îngrijitorul tinerei şi frumoasei emigrante, ajungându-se la un pact interior care le stabilește destinele: TE va trebui să părăsăsescă lumea terestră pentru paradis, în timp ce IO va pleca în România.

M Dinulescu
Maria Dinulescu

Maria Dinulescu este o foarte cunoscută actriţă româncă,  interpreta unor roluri în filme premiate la Cannes. A primit 14 premii pentru cea mai buna actriţă. Locuieşte în Los Angeles şi Europa, are un master în teatru şi cultură japoneză, este membru al Academiei Europene de Film. Lecturarea scenică IO e TE este prima colaborare pe care o are în limba italiană.

 

 

 

 

 

Thomas Otto Zinzi
Thomas Otto Zinzi

Thomas Otto Zinzi este un regizor de teatru şi actor născut la Roma. A studiat la Scuola di Tecniche dello Spettacolo di Claretta Carotenuto. A fondat Progetto Miniera şi actualmente conduce Laboratorul Teatral Il mestiere dell’emozione. A debutat la Festival dei due mondi cu un  specatcol despre minerii din Morgnano numit Sotto il pavimento del mondo. Cu ocazia aniversării naşterii lui Dino Buzzati a realizat opt spectacole cu titlul La Milano dei Tartari. Colaborează de mulţi ani cu Accademia Di Romania pe texte romaneşti si italiene. Este autorul piesei IO eTE care a primit Premiul I Vallecorsi 2004.

 

 

 

 

 

Giulio Gorissen
Giulio Gorissen

Giulio Gorissen este un tânăr actor  italiano olandez care studiază de doi ani la Laboratorio Teatrale  Il mestiere dell’emozione. Prima experienţă teatrală a avut-o într-un spectacol de Abbas Kiarostami.  A interpretat diverse roluri în patru dintre spectacolele regizate de Thomas Otto Zinzi. Capacitatea sa versatilă precum şi personalitatea puternică îl recomandă ca fiind un viitor actor de mare forţă cu o sensibilitate unică.