Iarna vine, tu nu vii…

O scrisoare la redacție ne-a umplut inimile de dor de casă prin versuri extraordinare. Mădălin Vlădut Crăciun, născut și educat la Onești, Bacău,  ne-a spus că „și el scrie versuri”. Simplu.

Dar ce versuri! Adevărate mesaje de dragoste scrise cu inima la  „țărişoara noastră drag” de unde a emigrat ca majoritatea, din nevoie. Vă lăsăm să lecturați și să visați. Vom veni și cu altele și mai fumoase.

 

  Mădălin Vlăduț Crăciun  ___________

Iarna vine, tu nu vii…

Iarna vine, tu nu vii…
Și de ce nu vii, copile?
Printre stele albăstrii
Tot te caut prin mulțime.

Iarna vine, tu nu eşti,
Și de ce nu eşti, fetiță?
Tot aștept să îmi grăiești
Și să calci a mea uliță.

Fulgii cad, alină satul,
Tu nu ai de gând s-apari,
Asteptând de-un ceas în altul
Nici nu vii, nici nu dispari.

Sărbătorile sosesc…
Tu de ce nu mai soseşti?
Se-aud bice cum pocnesc,
Măi, băiete, mai trăiești?

O colindă tot răsună,
Plin e satul de copii,
Toți se bucură-mpreună
Dar tu, mamă, nu mai vii?

E Ajun pe tot pământul…
Doar la mine nu-i Ajun.
Cred ca am să mor cu gândul
De-a te-ntoarce de Crăciun.

Am făcut colaci pe vatră,
Stau și-aștept colindători…
Vii să mă colinzi măi, fată?
Trec și-aceste sărbători.

Se-aud clopoței în vale,
Joacă urşi și capre-n sat…
Nici acum nu-i vezi, copile?
Și-anul ăsta m-ai uitat…

Toate au trecut ca vântul,
Tu nu vii, nu ai decret,
De m-ar mai răbda pămantul
Pân la anu-ar fi perfect.

Sper că ai să vii la anul,
N-aş vrea să te necăjesc,
Să-ți dau casa și sumanul
Că nu știu de mai trăiesc.

Semnat: mama ta copile
Data: la-nceput de an,
Amărâtă de idile

Cu-n batic și-un gros suman.