„Împărăteasa” – noua carte a vrâncencei Liliana Nechita la Humanitas

După “Cireşe amare”, carte despre emigraţia românilor, despre dor şi suferinţa de a fi departe de cei dragi, Liliana Nechita revine cu a doua carte, „Împărăteasa”, publicată de curând la editura Humanitas.

1. De ce personajul principal este soacra ta, nu mama sau tata sau orice alt membru al familiei tale?

Cred că nu soacra mea ar fi principalul personaj, ci ţăranul român. Nu-l cunoscusem până la ea, am crescut la oraş, am fost învăţată, pe timpul comunismului, să folosesc acea mască a orăşeanului ce trebuia să pară mulţumit şi ascultător. Ţăranii răspund doar în faţa cerului, viaţa lor e legată de ploi şi de grindină, nu de partide. Şeful lor direct e pământul şi lui trebuie să dea ascultare, îşi împart viaţa între lucruri pe care trebuie să le facă urgent şi altele care aşteaptă să fie făcute. Dar nu se apleacă în faţa nimănui.

2. Ce te-a inspirat la personaj?

Dacă vorbim despre soacră-mea, m-a uimit puterea ei, libertatea ei de gândire şi curajul cu care trântea adevărul în faţa oricui. Nu se temea să fie ea însăşi, era o femeie care suferise mult în viaţă, trecuse prin război, prin perioada foametei, avusese un bărbat violent şi nu mai stătea să caute în orgoliul nimănui. Dacă nu-i plăcea ceva, spunea drept în faţă. Era o femeie cu coloană vertebrală, într-un timp istoric care şi-o pierduse de multă vreme.

3. Acest titlu pentru carte?

Spunea deseori: „Numai doi ani de şcoală am, că pe vremea mea nu-i păsa nimănui de asta, copiii mergeau la şcoală atât cât să-nveţe să scrie şi să socotească. Doar doi am am învăţat, dar dac-aş fi făcut mai multă şcoală, împărăteasă deveneam, aşa sunt de deşteaptă! Nu ca ăştia de azi, cade mâncarea pe ei când deschid frigiderul şi tot corijenţi sunt.”

4. Cum de scrii atât de mult? E a doua carte în trei ani şi colaborezi cu Aqui Ahora şi alte publicaţii; de unde cheful ăsta de scris?

     Vibrez. România moare câte un pic în fiecare zi, noi, cei plecaţi, nu mai găsim calea de întors, violenţa de orice fel, verbală şi fizică, a pus stăpânire pe societatea românească, politicienii continuă să distrugă totul. Scrisul e modul meu de a riposta, de a spune adevărul. Am pierdut tot, ţară, familie, profesie, mi-a rămas adevărul pe care-l percep şi-l dau mai departe prin scris.

a consemnat: Cristi Merchea