Între două lumi

Bună! Mă numesc Irina Gabriela Agape și locuiesc în Spania de vreo 11 ani. Plecasem din țară la fel ca toți românii, plină de iluzii pentru o viață mai bună, pentru o oportunitate care în acel moment, simțeam că România nu mi-o putea oferi. Aici am putut continua cu studiile la care visam de mică și mi-am creat o familie. A trebuit să trec prin multe, dar am ieșit înainte și acum simt ca sunt aproape ca acasă, spun aproape, pentru că mereu îmi amintesc de casă, de sătucul meu și mai ales de familie

De când mă știu mi-a plăcut să scriu și să citesc, de mică mergeam la biblioteca din sătucul meu și până acasă citeam cartea… (până ce s-a plictisit bibliotecara de mine si a început să-mi dea toate cărțile pe care le puteam lua în brațe.)

În țară am încercat să scriu, dar nu mi s-a oferit oportunitatea de a publica ceva. În Spania m-am înscris la multe concursuri naționale și internaționale de poezie și nu numai, unde am ieșit de cele multe ori pe primele locuri.

Cu textul acesta am luat locul doi și am reprezentat România. Textul tratează felul cum ne simțim, de multe ori, noi, românii plecați în afară. Am câștigat locul 2 și au participat 78 de scriitori din 16 țări. Acum trei luni am reușit să public prima mea carte în spaniolă.

Azi, te trezești la aceeași oră, ca de obicei, te-ai obișnuit cu această rutină fără sfârșit. Ca o mașină, faci același lucru în fiecare dimineață, în fiecare zi și an. Amâni încă un pic ora plecării, sperând că iluzia, dorința ce porți înăuntru să mai aline încă o data, încă un pic.

Încerci să-ți umpli zilele cu mici iluzii, în acest fel, parcă viața departe de ai tăi e un pic mai ușoară. Obișnuit cu o viață, care poate nu este a ta, care poate simți că nu ți se potrivește. Viața ta e pe pământul tău, lângă ai tăi.

Deodată nu te mai gândești la aceste lucruri și îți spui: „Nu, asta e ceea ce vreau! Eu am ales această viață. Am o mie de motive pentru a sta aici. Aici am un loc de muncă, aici am prieteni…”

Și încă o dată îi lași pe cei de acasă pierzându-se în niște gânduri ce încerci să ascunzi cât mai adânc în mintea ta, lăsându-i în urmă.

Trec anii și în sfârșit a sosit ziua, te simți euforic, dar și durere, pământul care a împlinit toate visele tale, lasă acum o savoare amară.

Acum ai ajuns, ești pe pământul tău, în casa ta, la masa ta. Fericit, doar sărbătoare și fericire lângă ai tăi. Te uiți la ei și te gândești că nu s-a schimbat nimic, că totul este la fel ca înainte. Dar după un timp îți dai seama că te-ai înșelat tu singur. Vezi că trebuie să o iei de la început la fel ca în cealaltă țară.

Prietenii tăi s-au schimbat, începe să-ți fie dor de ceilalți. Familia ta s-a maturizat mult de când ai plecat, nu mai simți aceeași apropiere cu ei, au învățat să trăiască fără tine, fără prezența ta și doare mult.

Nu spui nimic și te forțezi să te obișnuiești iarăși. Din ce în ce mai mult îți amintești de pământul ce ți-a împlinit visele, îți vine să trimiți tot naibii și să te întorci. Dar te gândești mai bine și-ți dai seama că nu mai poți, deja nu.

Și încetul cu încetul te transformi într-un străin între două lumi. Cât de mult ai încerca, nu-ți găsești echilibrul.

Amintirile încep să curgă, viața ta înainte de a pleca (fericirea amestecată cu dorința de a pleca), viața departe de ai tăi (fericit că-ți împlinești visele, dar plângând că nu-ți sunt aproape ce-i pe care-i iubești) și ce ești acum.

Ce ești acum? ? Un străin până și pentru tine. Un călător fără loc unde ajunge, fără loc unde-a opri.

Irina Gabriela Agape

Și tu poți scrie la Emigrantul! Trimite-ne textul printr-un mesaj privat pe inbox Emigrantul sau la redacția@emigrantul.it